Comunitate

La Universitatea din Petroşani a început noul an de studiu

Magdalena Şerban

În fiecare an, pe 5 octombrie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua educaţiei şi a celor care activează în acest domeniu. Într-un astfel de context, ieri a fost marcată începerea anului universitar 2020-2021 la Universitatea din Petroşani. Evenimentul s-a desfăşurat în par­carea din faţa sediului rec­toratului, cu res­pectarea normelor sanitare dictate de pan­demie, mai exact purtarea măş­tii şi aplicarea măsurilor ce ţin de re­gulile de distanţare.
Din punct de vedere organizaţional, Senatul universităţii a prevăzut două posibile scenarii aplicabile. Primul va fi activat în cazul în care numărul de infecţii cu noul coronavirus se va situa între unu şi trei cazuri la mia de locuitori şi prevede că activităţile de curs şi seminar se vor organiza online, iar cele de laborator, lucrări practice şi proiecte vor impune prezenţa fizică a cadrelor didactice şi a studenţilor. Scenariul al doilea, ce va fi aplicat dacă numărul de infec­ţii va fi mai mare de trei cazuri la mia de lo­cui­tori, înseamnă participarea tuturor studenţilor la activităţile didactice desfăşurate exclusiv online.
„Am decis să începem activitatea potrivit sce­na­­riului hibrid, însă suntem pregătiţi pentru a sus­ţine cursurile online, aşa cum am făcut-o şi în se­mestrul doi şi ne propunem să realizăm doar anumite cursuri de laborator şi seminarii în sis­tem faţă în faţă, dacă evident se impune acest lucru. Platforma educaţională pe care am achi­zi­ţio­nat-o funcţionează perfect, este asi­gurată şi în­treaga infrastructură IT nece­sară, iar studenţii noştri au, la rândul lor, mij­loacele teh­nice nece­sare pentru acest mod de desfăşu­ra­re a activi­tă­ţilor didactice”, a precizat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu (foto), rec­to­rul Uni­ver­si­tăţii din Petroşani. Acesta le-a urat mult succes atât celor 3712 studenţi aflaţi la linia de start în noul an, cât şi tuturor cursanţilor, pre­cum şi cadrelor didactice. De amintit că uni­tatea de învăţământ superior din Valea Jiului a fost eva­luată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, res­pectiv cali­fi­cativul de “instituţie de învă­ţă­mânt superior cu grad de încredere ridicat”.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura