Întrebat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Marian Petrache, secretarul general al PNL, a declarat: „Moloţ este simplu membru PNL”

Sorina Popa05-mircea-ioan-molot-351

După ce Mircea Moloţ (foto) a putut să părăsească domiciliul, măsura arestului fiindu-i înlocuită cu cea a controlului judiciar, în media locală şi pe site-urile de socializare au apărut zvonuri cum că fostul preşedinte al Consiliului judeţean şi, în acelaşi timp, preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului şi vicepreşedinte la nivel naţional, nu şi-ar fi dat demisia din funcţiile deţinute în partid.
Ca atare, el vrea să preia de facto şefia organizaţiei judeţene a PNL. Se pare că Moloţ a şi convocat şedinţe cu membrii de partid, tocmai pentru a-şi reface poziţia politică. Asta, deşi preşedinta PNL, Alina Gorghiu, şi secretarul general al partidului, Marian Petrache, au declarat, la Deva, după reţinerea acestuia de către DNA, că Moloţ s-a retras din toate funcţiile de conducere din PNL. „Domnul preşedinte s-a retras din absolut toate funcţiile deţinute în cadrul Partidului Naţional Liberal. S-a retras de atunci, de la momentul la care s-a întâmplat să afle că este acuzat de anumite infracţiuni. Există însă prezumţia de nevinovăţie. Opţiunea domniei sale a fost să se retragă din toate funcţiile din PNL. Domnul Moloţ s-a suspendat”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ca urmare, Moloţ a şi fost înlocuit  din funcţia de preşedinte a organizaţiei judeţene cu deputatul Bogdan Ţîmpău, care a asigurat interimatul la conducerea liberalilor hunedoreni, acum, acesta fiind copreşedinte, alături de democrat-liberalul Dorin Gligor, al organizaţiei judeţene a (noului) PNL. De asemenea, Moloţ a fost înlocuit şi din funcţia de membru al Biroului Permanent Naţional şi din cea de vicepreşedinte al PNL, la nivel naţional.
Dar cum informaţiile despre reîntoarcerea lui Moloţ la cârma PNL Hunedoara au început să circule prin media locală, l-am contactat pe Marian Petrache, secretarul general al PNL, pentru a afla care este, la ora actuală, statutul lui Mircea Moloţ în partid. „În 18 decembrie 2014, în Biroul Permanent Judeţean, Mircea Moloţ a fost înlocuit cu Bogdan Ţîmpău în funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara. Aceasta decizie nu a fost contestată, deci e statutară. Ca atare, Mircea Moloţ este simplu membru al PNL. Punct“, a declarat Marian Petrache.
Precizăm că astăzi este convocat Comitetul Judeţean Executiv al PNL şi, potrivit unor surse liberale, Moloţ este aşteptat să participe la şedinţă.

One thought on “Întrebat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Marian Petrache, secretarul general al PNL, a declarat: „Moloţ este simplu membru PNL”

  • 13 martie 2015 la 21:13
    Permalink

    Il contrazic pe domnul Marian Petrache. Purcel nu a fost simplu niciodata. Nici cand a lasat-o gravida pe mama fiului sau din flori, nici in viata publica devenind viceprimar, apoi presedinte al consiliului judetean. Nu stiu cat il cunoaste domnul Petrache dar a-l bagateliza pe acest individ este o eroare imensa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare