FlashPolitica si administratie

Ce va face Moloţ dupã încheierea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean ?

05 Molot  Natalia Bumbac

Tribunalul Hunedoara a fixat data la care magistraţii vor supune dezbaterii cererea lui Mircea Moloţ (foto) de anulare a ordinului de încetare a mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara înainte de termen, emis de prefectul judeţului, Sorin Vasilescu. Potrivit datelor de pe portalul instanţei, termenul din proces a fost fixat la data de 5 martie.

Cât o mai poate tărăgăna?
Ordinul de încetare a mandatului a fost emis în 28 ianuarie, ca urmare a sentinţei definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care lui Moloţ i-a fost respins recursul faţă de verdictul de incompatibilitate dat de Agenţia Naţională de Integritate. Moloţ a atacat în instanţa de contencios-administrativ actul emis de Prefectură, fiind o ultimă încercare a preşedintelui suspendat de a se menţine la conducerea CJ Hunedoara. Cererile de acest gen se judecă în regim de urgenţă, iar magistraţii trebuie să dea o soluţie în termen de 30 de zile, care va fi şi definitivă, neexistând o altă cale juridică de atac. În cazul în care instanţa va respinge cererea preşedintelui suspendat – şi nu vedem de ce n-ar face-o, din moment ce există o sentinţă definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această cauză -, acela va fi momentul în care se va putea spune că epoca Moloţ în fruntea judeţului s-a încheiat în mod oficial.

Balint poate părăsi domiciliul
În prezent, Moloţ se află pentru a treia lună în arest la domiciliu, fiind cercetat într-un dosar de corupţie, alături de ginerele său, Robertto Venter, de vicepreşedintele suspendat al CJ, Tiberiu Balint, viceprimarul suspendat al comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, şi omul de afaceri Vasile Axinte.
Ieri, Tiberiu Balint a obţinut permisiunea magistraţilor să părăsească domiciliul pentru trei zile, în care va putea merge la medic, în vederea efectuării unor tratamente. Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia procurorilor prin care Tribunalul Alba a decis că Balint poate pleca de acasă pentru trei zile pe parcursul săptămânii viitoare. Mandatele de arestare la domiciliu în cazul celor cinci vor expira în 6 martie.

2 comentarii la „Ce va face Moloţ dupã încheierea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura