Gura lumii, 17.04.2019
Vorbesc cârcotaşii prin târg că un salariat de pe la o instituţie de stat face furori printre colegele sale. Omul
Citește mai multVorbesc cârcotaşii prin târg că un salariat de pe la o instituţie de stat face furori printre colegele sale. Omul
Citește mai multIeri, luni, în urma unei vizite în teren, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii Primăriei municipiului Brad au stabilit ca, împreună, să demareze toate procedurile necesare pentru reparaţia imediată a drumului spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad.
Citește mai multLiberalii au depus Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei Anton Anton (ALDE), intitulată „S.O.S sectorul energetic! PSD şi ALDE duc România în beznă!“. Prin această moţiune, PNL atacă dur ALDE şi pe „adevăratul ministru al energiei, Daniel Chiţoiu“.
Citește mai mult., antrenorul echipei de fotbal CS Hunedoara Pentru că echipa hunedoreană pe care o antrenează şi coordonează, despre care se
Citește mai multRăzvan Cuc, ministrul Transporturilor Pentru că dovedeşte o preocupare constantă şi perseverenţă în ce priveşte realizarea cât mai rapidă a
Citește mai multVorbesc gurile rele că un directoraş de la o firmă de stat de pe la noi şi-a luat pe lângă
Citește mai multUn muncitor a fost rănit grav după ce o placă de marmură s-a prăvălit peste el. La câteva ore distanţă, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a murit pe patul de spital.
Citește mai multConsiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va acorda cea mai mare sumă din ultimii cinci ani pentru susţinerea proiectelor de interes public care pot beneficia de finanţări nerambursabile de la bugetul propriu. Astfel, în şedinţa de vineri, conducerea CJ Hunedoara propune alocarea sumei de 4,5 milioane de lei prin programul anual de finanţare nerambursabilă în condiţiile Legii nr. 350/2015.
Citește mai multMinistrul Transporturilor, Răzvan Cuc (medalion), a ajuns, din nou, pe şantierul autostrăzii Lugoj-Deva, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Vizita oficialului a fost, de această dată, neanunţată, tocmai pentru a vedea dacă se lucrează pe şantier.
Citește mai multAdrian Graure, tânăr din Hunedoara Pentru că şi-a făcut o pasiune din a conduce fără permis, iar pedeapsa cu închisoarea
Citește mai multNicolae Gherghin, reprezentant judeţean al Asociaţiei Retromobil Club Hunedoara Pentru organizarea expoziţiei de maşini clasice „Retro Parada Primăverii 2019“, la
Citește mai multSupărare mare într-un bâlci dintr-o localitate din sudul judeţului. Sătui să tot cârcotească unii şi alţii că la fiecare manifestare
Citește mai multSătenii din comunele Ilia şi Vorţa reclamă probleme pe drumul judeţean care face legătura între Ilia şi Ţebea. Este vorba de DJ 706, cu o lungime de aproape 40 de kilometri. Fotografiile trimise pe adresa redacţiei, de pe acest drum, nu ar mai avea nevoie de alte comentarii.
Citește mai multLucrările de amenajare a noii Secţii de Pediatrie a spitalului din Deva vor intra în ritm alert după aprobarea bugetului. Funcţionarea secţiei într-o clădire situată în afara incintei principale are numeroase neajunsuri în ceea ce priveşte asigurarea accesului pacienţilor la serviciile generale ale spitalului. Actuala locaţie nu poate oferi condiţiile pe care ni le dorim pentru cei mici, susţin cei din conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Citește mai multPetre Alexandru Balazs, de 19 ani, din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
Citește mai multDr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl conduce a fost ales, alături
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că o duduie cu funcţie nu prea ştie să-şi facă treaba la birou aşa cum scrie în fişa
Citește mai multRomânii plătesc credite mai mari decât restul europenilor, care au şi venituri mai generoase. Tocmai de aceea, situaţia a ajuns şi în atenţia Coaliţiei de Guvernare, în special modul în care ROBOR creştea necontrolat. Practic, nivelul de creditare şi dobânzile plătite către bănci au devenit o povară pentru foarte mulţi români. În acest sens, PSD a susţinut mereu că Banca Naţională trebuie să lucreze alături de Guvern şi Parlament pentru binele acestei ţări. Aceasta a fost declaraţia de la care am pornit, iar în scurt timp au urmat şi deciziile concrete.
Citește mai multScandal, din nou, ieri, în satul Hondol, din comuna Certeju de Sus. Motivul? Maşinile care cară piatra de la cariera din apropiere. Oamenii sunt disperaţi şi spun că autorităţile i-au abandonat.
Citește mai multIeri, la sediul DSVSA Hunedoara, a avut loc conferinţa Zona montană a României: prezent şi perspective, organizată de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara în parteneriat cu Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Prefectura Hunedoara. S-au adus în atenţie noutăţile Legii muntelui, precum şi stadiul actual al programului de investiţii.
Citește mai mult