Flash

FlashPolitica si administratie

Primarul Devei, Ovidiu Moş, îi dă replica liberalului Tiberiu Balint: Salariile în primărie s-au majorat doar cu 12 la sută!

Primarul municipiului Deva, Ovidiu Moş (foto), a intervenit, după ce liderul PNL Deva, Tiberiu Balint, a acuzat că fondul de salarii de la primărie s-a dublat cu noua grilă. Astfel, printr-un comunicat de presă trimis redacţiei, el îl contrazice pe liderul liberal amintit.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

În sfârşit, arborii periculoşi de la Sarmizegetusa Regia vor fi tăiaţi

Nici o firmă specializată în valorificarea sau tăierea materialului lemnos nu s-a arătat interesată să participe la licitaţiile organizate de Direcţia Silvică Hunedoara privind arborii din situl cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Astfel că, vestigiile fortăreţei dacice, monument aflat în patrimoniul UNESCO, se află în continuare sub ameninţarea copacilor care stau să cadă şi să le distrugă.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

„Am elaborat programul pentru dezvoltarea municipiului Deva”

În luna mai a acestui an am spus că vom avea alegeri în această toamnă la Deva. Am avut dreptate. Mi-am manifestat intenţia de a candida doar dacă partidul din care fac parte mă va susţine, iar faptul că organizaţia municipală Deva a votat pentru o susţinere a eventualei mele candidaturi, m-a motivat să încep să interacţionez cu cetăţenii Devei.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Primarul Ovidiu Moş: Deva este condusă de comunitate şi de reprezentanţii ei

Fostul edil şef al reşedinţei de judeţ, Petru Mărginean, a organizat, joi, o conferinţă de presă, susţinând că verificările efectuate de către cei de la Camera de Conturi Hunedoara l-au vizat direct pe el şi că acest control este dirijat de vicepreşedintele Curţii de Conturi, Cosmin Nicula, dar că primarul Devei nu ar fi nici el străin de toate acestea. În replică, primarul Ovidiu Moş (foto) a transmis un comunicat de presă, pe care îl redăm în continuare:

Citește mai mult
ActualitateFlash

Liliecii de la Şoimuş nu mai pot opri construcţia autostrăzii

Problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş, care stă în calea viitoarei Autostrăzi Lugoj-Deva, împiedicând desfăşurarea lucrărilor, a fost tranşată. După mai bine de doi ani de la momentul la care a fost descoperită, autorităţile statului au parafat o ultimă decizie: dacă vor fi găsiţi lilieci în grota respectivă, vor fi capturaţi şi duşi la o peşteră din judeţul Timiş. Ieri, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a anunţat că a emis autorizaţia de mediu în acest sens, arătând că nu mai există nici un motiv ca lucrările la şoseaua de mare viteză să întârzie.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Guvernul dă bani, judeţul îi refuză. O investiţie la Orăştie, blocată de pixul directoarei

Nici după opt luni de la câştigarea licitaţiei de către constructor pentru ridicarea unui sediu nou în care să funcţioneze Circumscripţia Sanitar-Veterinară (CSV) Orăştie, lucrările nu au început. De ce nu au început? Este o întrebare la care nu am reuşit să obţinem un răspuns concret, sau mai bine spus, raţional.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Pompierul hunedorean Daniel Călin a cucerit un nou titlu mondial la tir cu arcul

Pompierul hunedorean, Daniel Călin (foto), de la Detaşamentul din Petroşani a câştigat pentru a patra oară consecutiv titlul de campion mondial la tir cu arcul la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, desfăşurat în acest an în SUA, la Los Angeles. La ediţia din acest an au participat peste 12.000 de sportivi din 61 de ţări, doar la proba în care am fost reprezentaţi de pompierul hunedorean, fiind înscrişi aproape 60 de concurenţi.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Primarul municipiului Brad a plecat în pelerinaj în Spania: Florin Cazacu, în drum spre Santiago de Compostela

Primarul Bradului, Florin Cazacu (foto în stânga), ne-a obişnuit de ani de zile cu modul inedit în care îşi trăieşte viaţa în afara primăriei. Într-o vară a ajuns pe toate vârfurile munţilor de peste 2.500 metri înălţime din ţară, în iulie anul trecut a reuşit să cucerească Vârful Mont Blanc, în urmă cu mai mulţi ani a asistat la festivalul de la Pamplona, unde se dă drumul la tauri pe străzi, a sărit cu paraşuta, a făcut scufundări.

Citește mai mult
ActualitateFlash

După ce a parcurs înot pe Dunăre peste 1.800 de kilometri: Avram Iancu a ajuns, ieri, în România

Hunedoreanul Avram Iancu a intrat, ieri, înot, în jurul orei 12.30, pe teritoriul României, în zona Punctului de Frontieră Moldova Veche. El a atins pământul românesc pe faleza din Moldova Nouă. Bibliotecarul din Petroşani a fost întâmpinat de sute de oameni care îl susţin în această acţiune şi reprezentanţi ai presei din Caraş Severin, Timiş, dar şi din judeţul nostru. Printre cei care l-au întâmpinat s-au aflat primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, şi prefectul din Caraş-Severin. Toţi cei prezenţi au fost entuziasmaţi de sosirea hunedoreanului, aplaudînd şi strigând mesaje de susţinere şi respect.

Citește mai mult