Actualitate

Braconieri prinşi în flagrant

Trei braconieri au fost prinşi în urma unei acţiuni a poliţiştilor ce a avut loc pe raza comunei Vălişoara, pe raza unui fond de vânătoare din zonă. ”Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe

Periculoase au identificat, în cursul unei acţiuni, doi bărbaţi (unul în vârstă de 27 de ani şi altul de 57 de ani), care nu deţineau permise de armă de vânătoare şi un bărbat de 33 de ani (posesor de permis de armă), care participau la o partidă de vânătoare ilegală.
Poliţiştii au stabilit că cei trei s-au deplasat cu un autoturism de teren pe fondul cinegetic Vălişoara, având asupra lor trei arme de vânătoare şi muniţia aferentă (45 de cartuşe), precum şi dispozitive de iluminat pe timp de noapte. Cei trei, deşi nu deţineau autorizaţia de vânătoare prevăzută de lege, participau la o partidă de vânătoare în mod ilegal”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Anchetatorii le-au ridicat armele şi muniţia găsite pentru cercetări, dar au întocmit şi un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. (M. Gânju)

One thought on “Braconieri prinşi în flagrant

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura