Completarea şi depunerea Declaraţiei Unice (2)
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat în data de 12.06.2019, pe pagina proprie de Facebook, o sesiune de
Citește mai multAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat în data de 12.06.2019, pe pagina proprie de Facebook, o sesiune de
Citește mai multUn incendiu puternic a afectat o clădire a Colegiului Naţional „Dimitrie Leonida“ din Petroşani, iar pompierii militari s-au luptat cu focul astfel încât să nu ajungă la arhiva liceului şi la bibliotecă.
Citește mai multBărbatul de 31 de ani a fost descoperit pe stradă, zilele trecute, inconştient. Din cauza rănilor extrem de grave a fost nevoie de transferul său către o clinică din Timişoara.
Citește mai multParapantistul hunedorean se afla, ieri, între primii cinci participanţi la competiţia exclusivistă derulată în Alpii europeni. Sportivul din Petroşani a avut prima poziţie o bună perioadă şi un zbor de peste 300 de kilometri în total.
Citește mai multIndivizii suspectaţi de infracţiuni de crimă organizată mergeau la o gală de box ce a fost organizată la Deva, la Sala Sporturilor. Procurorii şi poliţiştii DIICOT au aflat că vor ajunge în reşedinţa de judeţ şi i-au blocat în faţa unui hotel. Nu mai puţin de 16 persoane au fost încătuşate de mascaţi în mijlocul străzii.
Citește mai multSala Polivalentă din incinta Complexului Olimpic Sydney 2000, din Izvorani, a găzduit ceremonia de prezentare a echipei olimpice, care va reprezenta România la Jocurile Europene de la Minsk, în perioada 21-30 iunie. Delegaţia are în componenţă 123 de sportivi, antrenori, personal medical şi oficiali.
Citește mai multSportivul devean Mircea Cristian Popa, deţinător al centurii negre (5 Dan) şi maestru emerit al sportului, a urcat pe podiumul Campionatului European de Karate Tradiţional organizat la Piteşti.
Citește mai multFederaţia Română de Gimnastică a organizat în Sala Polivalentă din Constanţa Campionatul naţional de gimnastică pe echipe pentru juniori I şi II. Competiţia a fost presărată cu multe evoluţii interesante, dar şi cu multe ratări, ţinând totuşi cont de faptul că fetele sunt abia la al doilea an în care evoluează în astfel de întreceri naţionale. A fost până la urmă un util test de verificare pe care gimnastele din cadrul programului naţional ”Ţară, ţară, vrem campioane” l-au trecut cu bine.
Citește mai multÎn organizarea ACS Pera Box Deva, duminică seara, la Sala Sporturilor din municipiu, circa 800 de spectatori au asistat la o nouă ediţie a întrecerilor din cadrul Fight Zone –La poalele Cetăţii Deva. A fost ediţia a cincea, cu o participare deosebită din partea sportivilor şi cu o organizare excelentă, după modelul marilor întreceri de acest gen.
Citește mai multLocuitorii cartierului Aeroport din Petroşani spun că urşii au ajuns până aproape de locuinţele lor, iar când se vor obişnui să se hrănească cu resturile din containere, va mai fi doar un pas până să fie atacaţi.
Citește mai multO viperă a fost zărită, ieri dimineaţă, pe Altarul de Andezit din aria protejată de la Sarmizegetusa Regia. Turiştii care vizitează situl sunt sfătuiţi să nu umble desculţi, să nu se aşeze pe iarbă şi mai ales să nu ucidă viperele.
Citește mai multTrei tineri din judeţul Hunedoara au fost prinşi de poliţişti după ce au spart o casă de pariuri din municipiul Târgu-Jiu, de unde au furat 16.000 de lei. Suspecţii sunt bănuiţi că au spart şi două case de pariuri din cartierul Aeroport – Petroşani, dar ar fi avut şi o tentativă la o unitate asemănătoare din Petrila. Aceştia n-ar fi negat în faţa anchetatorilor când au fost întrebaţi de „loviturile“ din Valea Jiului.
Citește mai multŞtrandul Municipal Deva îşi deschide oficial porţile în acest sezon estival, sâmbătă, 15 iunie 2019, la ora 10:00. Intrarea în ştrand în ziua deschiderii este liberă!
Citește mai multDirecţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor că, în perioada 15-17 iunie 2019, va funcţiona după un program special.
Citește mai multKalanyos Mihail, cetăţean din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată, în stare de arest, fiind acuzat de
Citește mai multHarald Polleres, directorul general al Draxlmaier Hunedoara Pentru că firma Draxlmaier Hunedoara a donat spitalului din municipiu aparatură medicală de
Citește mai multAu aflat cârcotaşii dintr-un municipiu că un politician local şi-a angajat nevasta pe post de secretară. Şi e foarte bine,
Citește mai multLiderul Sindicatului “Muntele” din Valea Jiului a declarat că reprezentanţii minerilor solicită o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă. Întâlnirea este necesară pentru a se decide viitorul companiei energetice hunedorene, iar sindicaliştii de la ”Muntele” au avut deja discuţii la guvern legate de situaţia CEH.
Citește mai multUn grup de elevi şi profesori de la Liceul Tehnologic ”Transilvania” Deva şi-a propus să dea tuturor devenilor o lecţie de voluntariat. Timp de două zile, ei au adunat deşeurile aruncate la voia întâmplării pe străzi, alei şi în zonele verzi din două cartiere ale oraşului.
Citește mai multMiercuri, după amiază, la Galeriile Forma din Deva, în prezenţa unui public numeros, a avut loc vernisajul expoziţiei retrospective personale a artistului Horea Cucerzan (foto)
Citește mai mult