Zi: 12 iunie 2019

ActualitateFlash

Donaţie marca Draxlmaier pentru spitalul din Hunedoara

Ieri, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a primit din partea companiei Draxlmaier, sub formă de donaţie, aparatură medicală de ultimă generaţie în cuantum de 25.000 de euro. Aceasta va deservi Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul instituţiei medicale şi reprezintă o gură de oxigen pentru activitatea personalului de specialitate care activează aici.

Read More
Sport

Alte medalii cucerite de luptătorii juniori hunedoreni la campionatul naţional

Revenind la competiţia de lupte libere care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute în Sala sporturilor din municipiul Tulcea, întrecerile din cadrul Campionatului Naţional individual de lupte U 15 (tineri de 14-15 ani), la care au fost prezenţi circa 500 de participanţi, juniori de categoria a III-a, menţionăm şi rezultatele obţinute de către celelalte structuri sportive din judeţul nostru.

Read More
Comunitate

Biblioteca judeţeană organizează o nouă lansare de carte . „Creierul şi mintea Universului”, de Dumitru Constantin Dulcan

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Editura Şcoala Ardeleană, organizează în ziua de 19 iunie 2019, ora 17,00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural-spiritual de excepţie: întâlnirea cu renumitul medic neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan, care îşi va lansa cel mai recent volum, intitulat „Creierul şi mintea Universului”, carte apărută la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca în anul 2019.

Read More