Trenul cu ministrul Transporturilor a întârziat o oră
Ieri, imediat ce a păşit pe peronul Gării Deva, ministrul Transporturilor, Felix Stroe (foto, în dreapta), a declarat că l-a
Citește mai multIeri, imediat ce a păşit pe peronul Gării Deva, ministrul Transporturilor, Felix Stroe (foto, în dreapta), a declarat că l-a
Citește mai multCeea ce ar fi trebuit făcut de mai mult timp, a promis ministrul Transporturilor, Felix Stroe, ieri, în timpul vizitei sale în judeţ. Este vorba de o legătură care să unească municipiul Deva de Autostrada A1. Costul investiţiei este estimat la 18 milioane de lei şi ea va putea începe anul viitor. Noul racord va fi în zona localităţii Sântuhalm, la ieşirea din Deva.
Citește mai multÎn urma vizitei premierului Mihai Tudose în judeţ, conform promisiunii acestuia, ministrul Transporturilor, Felix Stroe (foto, în centru), a venit, ieri, la Deva, pentru a vedea cum pot fi rezolvate problemele care ţin de ministerul condus de acesta.
Citește mai multIeri, s-a tras la sorţi ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile parţiale din 5 noiembrie pentru funcţia de
Citește mai multGurile rele vorbesc că angajaţii de la o primărie municipală din judeţ ar suferi de claustrofobie. Altfel nu îşi pot
Citește mai multAttila-Raoul Locsei, bărbat din Deva Pentru că a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul
Citește mai multVictoria Hălmagi, medic, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Hunedoara Pentru că a reuşit să crească numărul donatorilor de sânge din
Citește mai multOvidiu Dănuţ Drîngă, bărbatul care a ucis în bătaie, la începutul anului trecut, două surori, ambele paralizate, pentru a le jefui, a făcut apel la soluţia instanţei de fond, care l-a condamnat la peste 25 de ani de închisoare, pentru omor calificat, iar astăzi, miercuri, ar putea afla dacă pedeapsa îi va fi majorată sau din contră.
Citește mai multZilele trecute, poliţiştii din Orăştioara de Sus au depistat în apropierea localităţii un bărbat de 45 de ani, din comuna Săsciori, judeţul Alba. Oamenii legii au stabilit că bărbatul era urmărit naţional din data de 24 august 2017 pentru executarea pedepsei închisorii.
Citește mai multMihai Obreja, ciobanul care l-a lovit puternic cu bâta în cap pe un alt cioban, în timpul unei încăierări în Retezat, lovitură care i-a provocat acestuia moartea, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, deşi individul nu şi-a recunoscut fapta.
Citește mai multDoi hunedoreni au fost puşi sub măsuri privative de libertate, după ce poliţiştii au stabilit că au tâlhărit locuinţa unui amic de-al lor din municipiul Hunedoara. Tâlharii au jefuit apartamentul bărbatului în două rânduri, la interval de două zile. Prima dată i-au scotocit prin casă după ce l-au îmbătat pe proprietar, iar acesta a adormit. A doua oară au acţionat cu violenţă.
Citește mai multDoi bărbaţi au ajuns în spital, unul având răni grave, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier pe DN 7, pe raza localităţii Turdaş. Una dintre victime a rămas încarcerată între fiarele maşinii. Evenimentul rutier s-a produs ieri, în jurul orei 08.00. Două autoturisme care circulau din sensuri opuse s-au lovit frontal.
Citește mai multAntreprenorul care construieşte Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva a început montarea grinzilor pentru realizarea viaductului de la km 97+750, respectiv pasajul de la km 99+210, pe lotul amintit.
Citește mai multSunt deputat în Parlamentul României, în urma alegerilor din decembrie 2016. Timp de aproape patru ani am fost directorul Casei
Citește mai multHunedorenii care lucrează în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pot să îşi asigure membrii de familie dacă nu au nici un venit în România, aceştia beneficiind de asigurare socială de sănătate.
Citește mai multAdministraţia publică din Uricani a semnat contractul pentru realizarea proiectării şi asistenţei tehnice aferente programului de investiţii câştigat din bani europeni, ce are ca obiectiv eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe situate pe strada 1 Decembrie şi strada Aleea Trandafirilor.
Citește mai multDe curând, edilul-şef al municipiului Orăştie a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, trei contracte de
Citește mai multÎn desfăşurarea activităţii, societăţile care înregistrează stocuri se pot întâlni cu situaţii în care acestea fie sunt distruse, fie se
Citește mai multJudoka de la clubul CNS Cetate Deva, antrenaţi de Dan Gârbovan şi Gabriel Vasiliu, au avut prestaţii foarte bune la un puternic turneu internaţional, desfăşurat la Tg. Mureş. Sportivii de la clubul din reşedinţa judeţului şi-au adjudecat cinci medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz.
Citește mai multAeromodeliştii de la cluburile din judeţul Hunedoara au făcut legea la o puternică întrecere desfăşurată în judeţul Cluj. Întrecerea denumită „Festivalul Zmeielor” a cuprins categorii de planoare şi zmeie, iar sportivii din judeţ au urcat de fiecare dată de podium.
Citește mai mult