Uricani: 13 blocuri vor fi anvelopate din bani europeni

24 octombrie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Uricani a semnat contractul pentru realizarea proiectării şi asistenţei tehnice aferente programului de investiţii câştigat din bani europeni, ce are ca obiectiv eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe situate pe strada 1 Decembrie şi strada Aleea Trandafirilor.
Cu sprijin de la CJ Hunedoara
„Sunt 13 blocuri din zona veche a oraşului. Luna viitoare va fi gata documentaţia de proiectare, vom semna recepţia, facem plata prestaţiei şi trecem la următoarea etapă, şi anume la organizarea licitaţiei pentru execuţie a lucrărilor. Investiţia include înlocuire de acoperişuri, tâmplărie nouă, anvelopare, demisol, planşeu la subsol etc. Anul trecut s-a accesat programul, iar în anul curent am câştigat finanţarea. Aceste imobile sunt vechi, condiţiile oferite sunt reduse şi se impunea rezolvarea acestui aspect. Trebuie însă să mai spun că investiţia se datorează şi sprijinului financiar pe care conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara ni-l oferă, domnul preşedinte Bobora înţelegând că situaţia noastră materială nu ne permite o contribuţie de la bugetul local în cuantum de circa 3.300.000 de lei, atât cât reprezintă partea de cofinanţare ce este obligatorie. Închizându-se şi ultima mină de la Uricani în luna decembrie, deci stopându-se activitatea, contextul e unul delicat. Cei de la judeţ au înţeles că e nevoie de o mână de ajutor şi ne-au prioritizat. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 8.000.000 de lei”, a spus Dănuţ Buhăescu (foto), primarul oraşului Uricani.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Orăştie: alte trei investiţii majore, finanţate din bani guvernamentali

De curând, edilul-şef al municipiului Orăştie a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, trei contracte de...

REGIMUL FISCAL AL BUNURILOR DISTRUSE/ÎN CURS DE DISTRUGERE

În desfăşurarea activităţii, societăţile care înregistrează stocuri se pot întâlni cu situaţii în care acestea fie sunt distruse, fie se...

Judoka deveni au obţinut cinci medalii la un turneu internaţional

Judoka de la clubul CNS Cetate Deva, antrenaţi de Dan Gârbovan şi Gabriel Vasiliu, au avut prestaţii foarte bune la...

Închide