Caricatura de marţi, 19.04.2016
Merkel şi refugiaţii de Petry & Crişan
Citește mai multMerkel şi refugiaţii de Petry & Crişan
Citește mai multDat fiind faptul că produsele lactate sută la sută naturale, care provin de la Fermele ADO din Ţara Haţegului, sunt tot mai căutate de consumatori, producătorul hunedorean a deschis ieri al doilea magazin în municipiul Deva. Acesta este situat în Complexul Dacia şi îşi aşteaptă clienţii atât cu produse lactate fără conservanţi, cât şi cu legume şi verdeţuri produse în serele, solariile şi terenurile fermelor.
Citește mai multSăptămâna sub egida „Şcoala altfel” a început, iar elevii hunedoreni sunt aşteptaţi de către SC Apa Prod SA Deva să-i
Citește mai multSub sloganul „Împreună reuşim”, primarul Devei, Petru Mărginean, a prezentat duminică, 17 aprilie, echipa de candidaţi pentru Consiliul local al municipiului cu care va merge în alegerile din vară pentru câştigarea celui de-al doilea mandat.
Citește mai multCNS „Cetate” Deva a pus punct şirului de patru victorii consecutive, după ce a remizat în deplasare cu CS Ineu
Citește mai multAutobergamo Deva a câştigat fără entuziasm şi fără să forţeze, scor 6-3 (1-1), meciul din deplasare cu Clujana Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I de futsal. Gruparea finanţată de Dorin Popa a urcat pe locul doi în clasament, însă poziţia de pe care va intra în play-off depinde de restanţa dintre City’us Târgu Mureş şi Informatica Timişoara, pe nedrept „împinsă” până după ultima etapă de FRF.
Citește mai multLa nouă ani de la începerea construcţiei, noua biserică ortodoxă din cartierul Micro 1 Peste Luncoi, al municipiului Brad, a fost târnosită, ieri. Slujba a fost oficiată de ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi PS Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei. La fericitul eveniment au luat parte circa 2.000 de oameni, iar printre oficialităţi s-au numărat deputaţii PSD – Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor, subprefectul judeţului – Fabius Kiszely, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi diverşi invitaţi.
Citește mai multSăptămâna trecută, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat la Salle d’Or din incinta Deva Mall, evenimentul intitulat „Ion Urda – poetul cu pană de înger”, cu prilejul sărbătoririi celor 65 de ani împliniţi de acesta. În cadrul acţiunii culturale fost lansată biobibliografia scriitorului, precum şi antologia lirică „Granit îndurerat”, semnată de Ion Urda.
Citește mai multSăptămâna trecută, AJOFM Hunedoara a organizat o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă în reţeaua sa teritorială, adică la
Citește mai multCel puţin 15 procente din totalul voturilor exprimate de hunedoreni la alegerile din vară este ţinta formaţiunilor care alcătuiesc Alianţa pentru Hunedoara.
Citește mai multFC Hunedoara şi-a luat revanşa contra grupării Măgura Cisnădie, după acelaşi scenariu cu care a pierdut în tur pe terenul
Citește mai multFestivalul Concurs de interpretare care poartă numele îndrăgitului interpret de muzică populară hunedorean, Drăgan Muntean, a avut loc în acest sfârşit de săptămână la Deva. Orchestra Ansamblului Profesionist al judeţului nostru a fost parte din acest spectacol şi a reuşit prin dăruirea de care dă mereu dovadă, să încânte publicul prezent.
Citește mai multEpiscopia Devei şi Hunedoarei a anunţat printr-un comunicat de presă începerea demersurilor pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca (foto). Prin urmare,
Citește mai multÎn acest sfârşit de săptămână, pasionaţii de obiecte vechi şi valoroase s-au întâlnit la Deva, la cea de-a 50-a ediţie
Citește mai multSâmbătă, la Şcoala „Sigismund Toduţă“ din Simeria, s-a desfăşurat prima ediţie a „Concursului de Majorete“, dedicat copiilor. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria, care şi-a propus să premieze cele mai talentate grupuri de copii care împărtăşesc aceeaşi pasiune, şi anume, dansul. La final, cele mai multe cupe au rămas în localitate, la copiii care activează în Smart Club Simeria.
Citește mai multO tânără de 26 de ani din Simeria a fost nenorocită pe viaţă în urma unui accident rutier groaznic, petrecut pe DN7.
Citește mai multAngajata unui magazin de haine din municipiul Deva a rămas fără telefonul mobil, după ce o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani i l-a furat chiar de pe birou. Doar că, păgubita are şanse să-şi recupereze aparatul, pentru că scenele au fost înregistrate de sistemul de supraveghere video al magazinului.
Citește mai multHunedoreanca Andrea Hannelore Săvulescu Burcuş (foto), inspector fiscal la Administraţia Fondului pentru Mediu, va fi judecată de magistraţii de la Tribunalul Alba, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce lua mită de la patronul unei firme.
Citește mai multPersoanele care doresc să contribuie la curăţarea deşeurilor întâlnite în oraş sau în natură au la dispoziţie aplicaţia Let’s Do It Romania, care permite marcarea acestora pe Harta Deşeurilor.
Citește mai multAlin Simota, afacerist din Petroşani Pentru că a primit o nouă condamnare de şase luni de închisoare pentru instigare la
Citește mai mult