FlashPolitica si administratie

După opt decenii, Bradul are o nouă biserică ortodoxă

05 biserica brad (3)Magdalena Şerban

La nouă ani de la începerea construcţiei, noua biserică ortodoxă din cartierul Micro 1 Peste Luncoi, al municipiului Brad, a fost târnosită, ieri. Slujba a fost oficiată de ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi PS Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei. La fericitul eveniment au luat parte circa 2.000 de oameni, iar printre oficialităţi s-au numărat deputaţii PSD – Natalia Intotero şi  Laurenţiu Nistor, subprefectul judeţului – Fabius Kiszely, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi diverşi invitaţi.
„S-au scurs peste 80 de ani de când nu s-a mai sfinţit o biserică ortodoxă în municipiul Brad. Peste Luncoi este un cartier nou, iar lăcaşul s-a impus ca o necesitate liturgică a comunităţii. Aici se găsesc în jur la 4.000 de credincioşi. Nu întâmplător am ales ca biserica să poarte hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi al Sfintei Mari Mucenice Varvara, fiind vorba de ocrotitoarea minerilor care au muncit în adâncuri pentru a scoate la lumină aur şi cărbune la Barza şi la Ţebea. Pentru întreaga investiţie au fost alocate fonduri de la bugetul de stat – prin Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Local al municipiului Brad, s-au primit sprijin parlamentar, donaţii şi contribuţii din partea enoriaşilor. Cu acest prilej, salut implicarea Parohiei Brad III din Cartierul Micro 1, prin preotul paroh Stan Gheorghe.  Mai vreau să menţionez că au mai rămas câteva lucrări de realizat, mai exact execuţia picturii şi turnarea clopotelor. Lăcaşul poate găzdui în jur la 400 de credincioşi”, a precizat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Potrivit edilului, în ultimii ani au avut parte de susţinere şi alte biserici din municipiu, ca de exemplu cea din Mesteacăn, ce a necesitat reparaţii capitale şi cea de la Ruda Brad, unde s-a lucrat la partea de pictură. Restul lăcaşurilor au beneficiat de alocări pentru diverse lucrări de întreţinere.

6 comentarii la „După opt decenii, Bradul are o nouă biserică ortodoxă

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura