Un an cu Unicarm
Pentru a marca împlinirea unui an de la deschiderea celor patru magazine Unicarm în Deva, ieri, clienţii care au călcat
Citește mai multPentru a marca împlinirea unui an de la deschiderea celor patru magazine Unicarm în Deva, ieri, clienţii care au călcat
Citește mai multHandbalistele de la Cetate Deva vor susţine o dublă cu vicecampioana naţională U. Jolidon Cluj şi un amical cu HC Alba Sebeş (locul 9 în Divizia A, Seria 2) în cadrul unui mini-turneu organizat de clubul devean, la sfârşitul acestei săptămâni, în Sala Sporturilor din Deva.
Citește mai multPrezenţa acestui articol în paginile ziarului se datorează unor evenimente prezente în viaţa mea politică. De la început vreau să aduc mulţumiri celor care au rămas, constant lângă mine în evoluţia mea politică. Aduc mulţumire tuturor celor care, constant, au crezut în proiectele mele, în intenţiile mele faţă de zona noastră, în caracterul meu şi în loialitatea mea faţă de interesele comune.
Citește mai multBlocarea cardurilor VISA, administrate de CEC Bank, afectează sute de hunedoreni. Mulţi dintre aceştia sunt pensionari, cărora li se virează pensia pe carduri. Oamenii sunt îngrijoraţi, pentru că nu ştiu cum să intre în posesia banilor.
Citește mai multGheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan Pentru că deşi a fost somat de prefectul judeţului cu privire la convocarea şedinţei consiliului
Citește mai multIoan Bulbucan, primarul comunei Ghelari Pentru demersurile făcute în vederea reabilitării vechiului furnal de la Govăjdie, care ar putea deveni
Citește mai multUn bărbat de 46 de ani, din Orăştie, a furat cinci aparate de cafea, cu tot cu accesoriile aferente acestora,
Citește mai multVasile Scurtu (foto), de la Minerul Uricani, ocupanta locului patru în campionatul Ligii a IV-a Hunedoara, este şi şef şi
Citește mai multÎn ţara cireşelor, la Blăjeni, tulnicăritul este o tradiţie, la fel cum sărbătorile, fie ele de Crăciun, An Nou sau Paşti, sunt strâns legate de viaţa localnicilor. În 2011, an cu greutăţi de tot soiul, obiceiurile n-au murit, ci se perpetuează odată cu speranţa de mai bine.
Citește mai multCarmen Cosman O femeie fără adăpost din Petroşani, care dormea sub ţevile de termoficare, a fost dusă cu salvarea la
Citește mai multUn copil de 12 ani a fost lovit de o maşină în faţa gării din Lupeni. Potrivit poliţiştilor, băiatul a
Citește mai multProiectul de reabilitare a traseului fostei mocăniţe, trenuleţul care lega municipiul Hunedoara de Govăjdie şi, mai sus, până la cariera de la Crăciuneasa, va demara anul viitor.
Citește mai multVorbeşte lumea prin târg că un primar dintr-un oraş din sudul judeţului s-a supărat tare de tot pe o firmă
Citește mai multCotidianul nostru a lansat o nouă rubrică pentru cititorii care sunt interesaţi de predicţiile astrale. Este vorba de o rubrică interactivă, menită să vină în ajutorul celor care vor să ştie ce le rezervă viitorul, potrivit configuraţiei astrelor într-un moment sau altul.
Ca urmare, cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele, sunt rugaţi să completeze talonul din ziar, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!
Eliminată relativ rapid de la puternicul turneu Orange Balls, din SUA, tenismena de 14 ani Amalia Beksi (foto), legitimată la
Citește mai multEchipa CNS CSS „Cetate” Deva şi-a „şlefuit” talentul prin muncă asiduă şi şi-a adjudecat titlul de campioană de toamnă în Liga a IV-a juniori, după un parcurs aproape perfect cu 15 victorii şi o remiză în cele 16 partide disputate.
Citește mai multCei trei tineri din Petroşani, judecaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav, rămân în arest. În luna martie a acestui an, ei au bătut doi bărbaţi până i-au băgat în spital.
Citește mai multPreşedintele Traian Băsescu a conferit decoraţii la 21 de primari din ţară. Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, decoraţiile au fost acordate „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar“.
Citește mai multPrimarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile (foto), nu are de gând să convoace şedinţa de consiliu local şi spune că va anunţa când o va face.
Citește mai multUltima noutate în domeniul medical se referă la un proiect al Ministerului Sănătăţii, care propune ca doctorii să facă gardă la domiciliu, pentru indemnizaţii cu 40 la sută mai mici decât cele primite pentru garda din spital.
Citește mai mult