Gura lumii

Gura lumii 15.12.2011

Vorbeşte lumea prin târg că un primar dintr-un oraş din sudul judeţului s-a supărat tare de tot pe o firmă ce a câştigat un contract de realizare a lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii. Motivul pentru care edilului şef i s-a căşunat pe reprezentanţii societăţii respective, susţin cârcotaşii, ar fi fost acela că ei nu au vrut să închirieze câteva utilaje ale unui fin de-al său. Spun gurile rele că, văzând că reprezentanţii firmei câştigătoare nu vor să-i facă hatârul, primarul despre care vorbim a refuzat să dea societăţii care lucrează la acest proiect autorizaţia de construcţie. Aşa, ca să se ştie cine e şeful în oraşul cu pricina. Până la urmă, văzând cum stau lucrurile, oamenii n-au avut ce face şi au închiriat de la finul edilului utilajele, deşi n-ar prea fi avut nevoie de ele. Cum doleanţa primarului s-a rezolvat, cum acesta a şi semnat, cu un zâmbet larg pe buze, autorizaţia de care firma cu pricina avea nevoie pentru a începe lucrările.

Spun gurile rele că nişte purtători de caschetă dintr-o fostă urbe siderurgică au cam făcut-o de oaie. Cică un tânăr care a fost bătut de o gaşcă de interlopi din oraş, care i-au furat şi telefonul mobil, a fost tot el luat pe sus de băieţii în uniformă, dar după ce a fost mai întâi bumbăcit şi de aceştia, băgat în dubă şi dus la secţie. Cârcotaşii din zonă povestesc că bătăuşii sunt membrii unei trupe conduse de un cunoscut interlop din oraş, care controlează o reţea de prostituţie. Surse care par a fi bine informate afirmă că interlopul respectiv şi membrii grupului său au relaţii foarte strânse cu unii dintre purtătorii de caschete, care se fac că nu ştiu nimic despre „activitatea” pe care o desfăşoară proxeneţii. Ba, mai mult, cică îi şi acoperă sau chiar îi scot basma curată atunci când aceştia o dau în bară, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul de faţă. Acum, că tot se aude că tânărul bătut de interlopi şi „mângâiat” de oamenii legii amintiţi ar fi depus o reclamaţie unde trebuie, suntem curioşi să vedem cum se rezolvă cazul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura