Zi: 23 decembrie 2011

Info IT

Tu ce browser foloseşti? (III)

Firefox
Ocupă locul trei al clasamentului în ceea ce priveşte gradul de folosire, ultima versiune fiind însă cu aproximativ 30 la sută mai încet la viteza de încărcare decât Internet Explorer, iar vizualizarea conţinutului care rulează pe bază de Flash sau Shockwave necesită instalarea de plug-in-uri suplimentare, în timp ce aplicaţiile Javascript pot să nu funcţioneze deloc. Chiar dacă nu este unul dintre cele mai bune browsere, Firefox rămâne, totuşi, un browser performant şi care, în maximum câţiva ani, probabil va surclasa Internet Explorer.

Citește mai mult
Comunitate

Scrisoare către deveni

Aş dori să punctez câteva lucruri privind evoluţia României în 2011, ceasul urmând să anunţe, în scurt timp, trecerea în noul an. Iar dacă multă lume preferă să alunece pe panta pesimismului, eu nu am de gând să o fac, pentru că în ţara noastră se întâmplă şi lucruri pozitive, principalul este să le oferim atenţia cuvenită. Din păcate, unele canale media ne intoxică cu atâta negativism, încât îl transformă într-o stare de fapt. Ajungem să credem că nu mai există nimic bun în jur, fiindu-ne luată şi ultima umbră de speranţă.

Citește mai mult
Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Cotidianul nostru a lansat o nouă rubrică pentru cititorii care sunt interesaţi de predicţiile astrale. Este vorba de o rubrică interactivă, menită să vină în ajutorul celor care vor să ştie ce le rezervă viitorul, potrivit configuraţiei astrelor într-un moment sau altul.
Ca urmare, cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele, sunt rugaţi să completeze talonul din ziar, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele următoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!

Citește mai mult
Actualitate

Ce îşi doresc politicienii de la Moş Crãciun

Politicienii hunedoreni caută în sacul lui Moş Crăciun, în principal, linişte şi sănătate. E drept, unii mai vor, pe lângă cele două ingrediente „magice”, înţelepciunea de a lua lucrurile aşa cum sunt. Crăciunul bate la uşă şi oricine îşi doreşte să găsească un cadou, cât de mic, sub bradul împodobit de sărbătoare. Am încercat să aflăm ce-şi doresc politicienii hunedoreni să găsească în sacul lui Moş Crăciun şi, surprinzător poate, nu vor nici funcţii, nici putere şi nici chiar bani. Vor doar sănătate şi linişte, alături de familiile lor, pentru că, dacă au aceste două ingrediente, în rest, le rezolvă ei pe toate.

Citește mai mult