Zi: 16 decembrie 2011

FlashPolitica si administratie

Primarul Mircia Muntean dã startul la noi investiţii în Deva

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, primarul Devei, Mircia Muntean (foto), va semna documentele a patru proiecte de investiţii în municipiu, finanţate din fonduri europene şi naţionale. Este vorba despre proiectele „Reabilitare Piaţa Victoriei” (foto), „Sistem de supraveghere video în zona de acţiune urbană”, „Sistem integrat de management al traficului rutier” şi „Reabilitarea Parcului Cetate”.

Read More
Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Cotidianul nostru a lansat o nouă rubrică pentru cititorii care sunt interesaţi de predicţiile astrale. Este vorba de o rubrică interactivă, menită să vină în ajutorul celor care vor să ştie ce le rezervă viitorul, potrivit configuraţiei astrelor într-un moment sau altul.
Ca urmare, cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele, sunt rugaţi să completeze talonul din ziar, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele următoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!

Read More
Exclusiv

Petru Groza – în apărarea intelectualilor

Puţini dintre cei care l-au denigrat şi continuă să-l denigreze pe nedrept pe Dr. Petru Groza (foto) ştiu câte a făcut el pentru salvarea a numeroşi intelectuali şi oameni de cultură sau din rândul clerului, ortodox şi catolic. Prin rândurile de faţă, ne-am propus să facem cunoscute cititorilor hunedoreni, câteva din faptele marelui om politic, jurist şi intelectual de marcă, una dintre cele mai mari personalităţi pe care le-a dat judeţul Hunedoara.

Read More
Politica si administratie

Mulţumire pentru recunoştiinţã

Prezenţa acestui articol în paginile ziarului se datorează unor evenimente prezente în viaţa mea politică. De la început vreau să aduc mulţumiri celor care au rămas, constant lângă mine în evoluţia mea politică. Aduc mulţumire tuturor celor care, constant, au crezut în proiectele mele, în intenţiile mele faţă de zona noastră, în caracterul meu şi în loialitatea mea faţă de interesele comune.

Read More