Politica si administratie

Se lanseazã oficial Uniunea Social Progresistã

Uniunea Social Progresistă se va lansa, oficial, în data de 21 decembrie, la Bucureşti, iar mai apoi, se vor organiza filiale la nivelul fiecărui judeţ din România. USP se vrea a fi portavocea României, a precizat liderul UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu (foto).
USP este „iepuraşul” din „jobenul” UNPR, cu care – spun surse politice – acest partid îşi propune să contracareze Uniunea Social Liberală. „USP este o formaţiune social-politică, iniţiată de UNPR, în care, din cei doi piloni pe care îi are UNPR, se regăseşte pilonul privind dialogul social. Acesta se referă la a avea o mai strânsă legătură cu sindicatele, patronatele, societatea civilă, sau oricine are ceva de spus, iar împreună, să încercăm să găsim o soluţie de relansare a României”, a declarat preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu. Liderul UNPR recunoaşte, totuşi, că această mişcare are şi rolul de a prezenta cetăţenilor cine este UNPR şi ce îşi doreşte să facă, însă îşi propune să interacţioneze cu părţile amintite anterior, aşa încât să poată fi găsită cea mai bună soluţie comună la problemele cu care se confruntă România în aceste vremuri de recesiune financiară.
Deja, liderii UNPR au avut discuţii cu cei pe care doresc să îi aducă alături de ei, cărora le-au solicitat să ia parte la această Uniune, care se doreşte a fi portavocea României. USP este deja înregistrată ca asociaţie, sub conducerea preşedintelui de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu şi se preconizează drept o mişcare „social-politică“. Asociaţia este structurată potrivit regiunilor de dezvoltare în vigoare şi, pe lângă Cristian Diaconescu, care este liderul central, este şi o serie de lideri regionali, ce vor fi anunţaţi tot în 21 decembrie. (C. Cosman)

3 comentarii la „Se lanseazã oficial Uniunea Social Progresistã

  • Traseisti,tradatori controlati la dosare ,anexa murdara a PDL ! :((

  • Taci dreaq, Nicolae, nu mai comenta ca proasta, ca sunt PSD-isti de-ai tai, aia pe care tu i-ai votat sa ajunga in Parlament si acum v-au dat tzeapa, luzerilor!!!! Sa mai faci, tot asa, fraiere!!!

  • ..te dai moţ( copil de moţ=moţucaş)măi ,,bucureşcii bradului,, dar eşti portocaliu rău de tot!!!…oricum voi sunte-ţi luzerii, vă mai alege ,,aghiuţă,, hoţilor!!!!.. dl. doctor este oportunist de felui, aşa că ce să mai vorbim!!!…restul aciuaţilor sunt cu dosarul sub braţ, aşteptând sorocul!!!…deocamdată sunt bine, dar după noiembrie 2012, trebuie să nai facă o aripă la Bârcea, pentru staful politic din judeţ!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura