Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cotidianul nostru a lansat o nouă rubrică pentru cititorii care sunt interesaţi de predicţiile astrale. Este vorba de o rubrică interactivă, menită să vină în ajutorul celor care vor să ştie ce le rezervă viitorul, potrivit configuraţiei astrelor într-un moment sau altul.
Ca urmare, cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele, sunt rugaţi să completeze talonul din ziar, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele următoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!

 

Corina, 09.06.1973, orele 21:30, Hunedoara, Gemeni cu ascendentul în Capricorn: Sunteţi o nativă inventivă, cu un simţ al independenţei aparte. Aveţi o inimă caldă şi generoasă, precum şi un caracter sincer. Existenţa dumneavoastră este marcată de o continuă evoluţie, acumulând permanent înţelepciune şi spiritualitate. Din păcate, destinul vă rezervă o situaţie financiară mai grea, finanţele fiind lezate, astfel, vă sfătuiesc să fiţi extrem de precaută când vine vorba de bani, pericolul fiind semnificativ. Mediul de lucru este cam nesatisfăcător. Problemele de sănătate pot fi legate de căile respiratorii sau plămâni. În căsnicie nu veţi duce lipsă de comunicare şi tandreţe.

Liviu-Iulian, 11.09.1985, orele 19:00, Vadu-Crişului, Fecioară cu ascendentul în Vărsător: Aveţi o personalitate discretă, meticuloasă, minuţioasă şi astfel, foarte bine potrivită pentru activităţi ce necesită spirit critic şi capacitate sporită de analiză. Problemele de sănătate sunt rezultatul abuzurilor şi viciilor. Încercaţi să deveniţi mai independent, să vă luaţi viaţa în frâu, deoarece se pare că în general sunteţi sub influienţa celorlalţi. Pentru dumneavoastră contează foarte mult viaţa de cuplu, însă din cauza spiritului critic riscaţi conflicte mari din nimicuri. Profesional, cunoaşteţi o ascensiune rapidă, datorată unor evenimente neobişnuite, ori lucraţi într-un domeniu foarte deosebit. Aveţi acea capacitate extraordinară, şi aproape unică, de a vă transpune visurile şi aspiraţiile în realitatea concretă.

Doiniţa, 13.02.1963, orele 18:00, Codăeşti-Vaslui, Vărsător cu ascendentul în Fecioară: Sunteţi cu adevărat o personalitate! Lăsaţi o impresie puternică tuturor celor cu care intraţi în contact, fiind percepută într-un mod radical, pozitiv sau negativ, depinzând de persoanele cu care socializaţi. Aveţi interese şi preocupări neobişnuite, care vă îngăduie să visaţi la reformarea umanităţii. Cu dragostea, totul este bine, deşi v-aş sfătui să vă redaţi mai des şi mai direct sentimentele, fără inhibare. Problemele de sănătate pot fi legate de sistemul nervos, inimă şi circulaţie sau coloana vertebrală. Căsnicia este foarte favorabilă, exceptând competiţia pentru autoritate cu partenerul, existând posibilitatea să vă aflaţi la o a doua căsătorie. Mare grijă la duşmanii ascunşi, mai ales printre bărbaţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura