ComunitateFlash

Este sau nu este bună garda la domiciliu?

Cristina Ghenea

Ultima noutate în domeniul medical se referă la un proiect al Ministerului Sănătăţii, care propune ca doctorii să facă gardă la domiciliu, pentru indemnizaţii cu 40 la sută mai mici decât cele primite pentru garda din spital.
Se reduc costurile la jumătate
Garda la domiciliu ar asigura continuitatea asistenţei medicale şi ar fi organizată pe specialităţi, cu condiţia ca în secţiile sau compartimentele cu paturi, dar şi în ambulatoriul spitalului, să fie încadraţi cel puţin doi medici pe specialitatea respectivă. Astfel, doctorii pot face gardă la domiciliu după-amiaza şi noaptea în cursul săptămânii, precum şi continuu în weekend şi sărbătorile legale, cu condiţia să răspundă la solicitări în maximum 20 de minute. Deci, în zilele lucrătoare, garda la domiciliu începe la ora de terminare a programului din spital şi se încheie la ora de începere a programului de dimineaţă din ziua următoare. În zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi de sărbătorile legale şi în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor legii, nu se lucrează, garda la domiciliu începe de dimineaţă şi durează 24 de ore. Ministerul Sănătăţii susţine că prin implementarea acestui proiect, costurile unei linii de gardă se reduc în medie cu 50 la sută.
Părerile sunt împărţite
În opinia directorilor de spitale din judeţul nostru, proiectul prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. De exemplu, medicul ortoped Barna Bende, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ din Hunedoara, spune că ideea este foarte bună. „Proiectul este avantajos, în special pentru spitalele mici, care au între doi şi patru medici pe linia de gardă pentru o specialitate. Pentru România ar fi o noutate, însă în alte ţări europene, este folosit acest tip de gardă“, a declarat doctorul Bende. De aceeaşi părere este şi medicul Dan Sechi, managerul Spitalului Municipal Orăştie, care a declarat că în unitatea sanitară pe care o conduce, se practică deja un fel de gardă la domiciliu. „Avem o gardă comună de chirurgie şi ginecologie, care funcţionează pe principiile impuse de acest proiect. Problema este, însă, că în prezent, medicii care stau acasă şi răspund la solicitări nu sunt plătiţi, deci, implementarea proiectului ar fi avantajoasă pentru ei, din punct de vedere financiar“, a precizat doctorul Dan Sechi.
Pe de altă parte, însă, managerul Spitalului Municipal Vulcan, doctoriţa Mariana Mateescu, consideră că singurul avantaj al acestui proiect este reducerea costurilor unei linii de gardă, însă nu cu 50 la sută, aşa cum susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, ci cu maximum 35 la sută. „Punând în balanţă avantajele şi dezavantajele, nu cred că ar fi cea mai bună alegere. De exemplu, nu ştiu cum ar mai fi supravegheaţi pacienţii internaţi în spital. La ATI, de exemplu, ar putea funcţiona garda la domiciliu, dar sunt specialităţi la care riscurile sunt mult mai mari. La Pediatrie sau la Ginecologie, nu cred că problemele pot aştepta câte 20 de minute“, spune Mariana Mateescu.
De altfel, şi directorul medical al Spitalului Municipal Brad, doctorul Ioan Ciota, are reţineri în ceea ce priveşte punerea în practică a acestei idei. „Garda este, în primul rând, pentru pacienţii internaţi în spital. Aceştia necesită supraveghere permanentă, deci din start, este un dezavantaj. În plus, sunt mulţi medici navetişti, cărora le-ar fi imposibil să se prezinte la spital în 20 de minute de la solicitare. Atunci când s-a făcut acreditarea spitalelor, unul dintre cele mai esenţiale criterii a fost linia de gardă. Spitalul nostru are toate specialităţile acoperite şi 25 de medici asigură gărzile pe Urgenţă, Pediatrie, Interne şi Chirurgie cu Ginecologie“, a precizat directorul medical al Spitalului din Brad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura