Bulina neagra
Adriean Videanu, ministrul Ecomoniei Pentru că nu şi-a onorat promisiunea de a veni împreună cu ministrul Pogea, pe 4 iulie,
Citește mai multAdriean Videanu, ministrul Ecomoniei Pentru că nu şi-a onorat promisiunea de a veni împreună cu ministrul Pogea, pe 4 iulie,
Citește mai multZoltan Lacataş, preşedintele LSMVJ Pentru că a reuşit să le menţină minerilor aceleaşi bonificaţii în condiţiile în care alte sectoare
Citește mai multSe zvoneşte că un director de uzină care produce curent şi care a împrumutat numele unui actor celebru, ar fi
Citește mai multLa iniţiativa primarului Nicolae Timiş şi cu sprijinul deputatului PNL, Bogdan Ţîmpău, la Haţeg, va fi deschis al doilea birou al Registrului Comerţului din judeţ
Citește mai multCei doi pugilişti din judeţ deţinători ai titlului de campioni naţionali, hunedoreanul Florin Poczo (CSS Constructorul) şi deveanul Bogdan Juratoni (Dinamo), riscă să nu-şi poată apăra centurile de laureaţi, din cauza unor accidentări.
Citește mai multIntrat de mult timp în vocabularul profesional al agenţilor de bursă şi al investitorilor, termenul de „analiză tehnică” se referă la studiul pieţei prin examinarea altor factori de influenţă decât cei externi care afectează cererea şi oferta de mărfuri, valute, instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele futures.
Citește mai multEchipele Jiul Petroşani şi Minerul Lupeni vor efectua stagiile de pregătire din această vară pe plan local, pentru a economisi bani.
Citește mai multAproximativ 11.000 de mineri din cadrul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani vor primi şi în acest an prima de vacanţă.
Citește mai multO delegaţie a Sindicatului Siderurgistul de la combinatul ArcelorMittal Hunedoara va picheta, astăzi, sediul Preşedinţiei României, între orele 12.00 şi 14.00,
Citește mai multTribunalul Hunedoara a plătit Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, din Bucureşti, costul expertizei bio-criminalistice solicitată în dosarul tâlhăriei de la Deva, de comiterea căreia este acuzat Serghei Gorbunov.
Citește mai multDupã o zi sufocantã, care parcã prevestea ce avea sã urmeze, asearã, în jurul orei 20.00, peste Deva s-a abãtut
Citește mai multNeoficial, în staţiunea Geoagiu, s-a instituit taxa de acces în staţiune, după modelul celei practicate de primarul Mazăre, în Constanţa. Taxa a fost oficializată prin obligarea conducătorilor auto să plătească cinci lei pentru parcare, pentru orice autoturism sau autovehicul care intră în staţiune, chiar dacă acestea staţionează pe stradă.
Citește mai multTIR-uri avariate Un accident s-a petrecut, ieri, pe DN 7, pe raza localităţii Leşnic, două TIR-uri fiind în pericol să
Citește mai multO femeie şi-a pierdut viaţa, ieri, la Densuş, după ce concubinul ei a tăiat-o cu coasa. Deocamdată, poliţiştii criminalişti nu ştiu dacă bărbatul a vrut să o omoare sau tragedia s-a produs dintr-o neatenţie.
Citește mai multEu am rămas abonat Romtelecom. Poate pentru că păstrez nostalgia primului număr de telefon, rămas aproximativ acelaşi de când m-am
Citește mai multÎn judeţul Hunedoara, toate consiliile locale au fost de acord cu semnarea protocolului de preluare a cabinetelor medicale şi stomatologice, a asistenţilor medicali comunitari şi a mediatorilor sanitari romi, mai puţin cel din Haţeg.
Citește mai mult