SportUltima Ora

Sărbătoarea şahului juvenil la „Open Petroşani”

11 sahCiprian Marinuţ

Şahişti din Bucureşti, Timişoara, Buzău, Sibiu, Mediaş, Arad, Craiova,Gorj şi judeţul Hunedoara vor participa de azi până duminică la cea de-a cincea ediţie a circuitului naţional „Open Şah Petroşani”.
Competiţia se va desfăşura pe mai multe categorii de vârstă de la cinci la 16 ani, la feminin şi masculin. Turneele de mare popularitate  vor fi cele care se adresează copiilor preşcolari de cinci-şase ani sau din clasa zero, iar competiţiile „vedetă” vor fi turneele de la categoriile copii opt ani, 12 ani şi 16 ani, turneele de începători si debutanţi, precum şi turneul principal de Elo, băieţi şi fete. Toate turneele vor începe joi (azi) dimineaţă, seniorii de la orele 9.30, respectiv turneele de copii şi juniori de la orele 10,30. Arbitrii competiţiei sunt din Bucureşti,Timişoara, Arad şi Petroşani. „Organizarea va fi o reuşită din toate punctele de vedere. Avem pregătite deja pentru premianţi diplome frumoase, peste 120 de trofee şi 250 de medalii”, a declarat Gheorghe Şcurhan, antrenor coordonator la CSM Jiul Petroşani.
Turneul este organizat de CSM Jiul Petroşani, cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei Petroşani, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi va avea loc la Biblioteca Universităţii din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura