Eveniment

Moloţ află astăzi dacă va fi eliberat din arestul la domiciliu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara află astăzi dacă va mai sta în arest la domiciliu următoarele 30 de zile. 05 Molot
Curtea de Apel Alba Iulia va supune dezbaterii contestaţiile procurorilor DNA faţă de decizia Tribunalului Alba de revocare a măsurii privative de libertate şi instituirea controlului judiciar pentru Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte. Decizia de astăzi a magistraţilor va fi definitivă. Într-o situaţie aparte se află ginerele lui Moloţ, Robertto Venter care are o decizie definitivă cu privire la eliberarea din arest la domiciliu sub control judiciar, dată de Curtea de Apel Alba Iulia şi care se regăseşte din nou pe lista contestată de procurori. Venter a formulat individual o cerere de înlocuire a măsurii care i-a fost aprobată, deşi mandatul curent expiră în 9 martie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, dosarul prin care au fost dispuse măsurile privative de libertate este judecat de acelaşi magistrat până la trimiterea cauzei în judecata de fond. Acesta a mai afirmat că situaţia lui Venter este inedită, deoarece nu a mai existat un astfel de caz până acum la această instanţă. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura