ActualitateFlash

Luna mai, termenul real pentru finalizarea lucrărilor la autostrada Deva-Orăştie

Magdalena Şerban02 autostrada  strabag (4)

După ce în decembrie 2012, tronsonul de autostradă care leagă Deva de Simeria (aproximativ 15 kilometri) a fost dat în folosinţă, constructorii dau asigurări că şi segmentul de 18 kilometri care va lega Simeria de Orăştie va fi finalizat, cel mai probabil, în luna mai a acestui an. Termenul iniţial era aprilie 2013, însă problemele tehnice la care s-au adăugat alunecările de teren cauzate de secetă au dus la întârzieri. Lucrările de construcţie ale  autostrăzii Deva-Orăştie, care face parte din Coridorul IV Paneuropean, sunt realizate de asocierea Strabag (Austria)-Straco Group (România).

A mai rămas câte ceva de finalizat

Conform stadiului actual al execuţiei, se poate afirma că autostrada Deva-Orăştie este finalizată în proporţie de 90 la sută. Asta înseamnă că, în curând, vom putea rula pe asfaltul nou-nouţ, turnat pe o distanţă de 32,8 kilometri. Acum se lucrează la terminarea podului din zona Simeria Veche, precum şi la intrările pe autostradă. De asemenea, în preajma localităţii Turdaş o porţiune de 200 de metri, nu a fost turnat încă stratul de asfalt. Urmează să se facă nişte teste de staţii, iar mai apoi se va demara asfaltarea propriu-zisă, spun constructorii. Tot aceştia consideră că luna mai 2013 este un termen-limită pe care pot să şi-l asume în mod real. Ceea ce mai trebuie specificat este faptul că tronsonul de autostradă Deva-Simeria- Orăştie a fost primul de pe traseul românesc al Coridorului lV Pan-European, la care s-au început lucrările (în aprilie 2011), deoarece în această zonă, pe vechiul DN 7, valorile de trafic ajung la 40.000 de vehicule pe zi şi, mai rău, drumul trece practic prin cele trei oraşe.

Investiţie de peste 177 milioane de euro

Autostrada este una clasică, având în profil transversal, patru benzi de circulaţie de câte 3,75 metri lăţime fiecare, două benzi de staţionare de urgenţă, de câte 2,5 metri lăţime fiecare şi o zonă mediană de trei metri lăţime. Pe parcursul acesteia, există 21 de poduri şi pasaje şi 59 de podeţe. Cel mai lung pod, cel de la Uroi, se întinde pe o distanţă de 720 de metri (al doilea din ţară, după cel de la Cernavodă), el fiind construit pentru a asigura continuitatea lucrării. Investiţia a „înghiţit” 6,6 milioane de metri cubi de umplutură, 550.000 tone de asfalt şi 680.000 de metri cubi excavaţii. La realizarea ei au contribuit aproape 1.000 de muncitori, care au lucrat pe şantier, de la începutul construcţiei şi până în prezent. Valoarea programului investiţional se ridică la suma de 177,92 milioane de euro, fără TVA. Din aceştia, 108,51 milioane euro reprezintă finanţarea din fonduri europene pe Programul ISPA, restul de 69,41 milioane de euro fiind asiguraţi de Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor. Cea mai mare parte a investiţiei a fost realizată în anul 2012 şi se pare că lucrările care vor fi efectuate anul acesta vor trebui acoperite de către Guvern.

One thought on “Luna mai, termenul real pentru finalizarea lucrărilor la autostrada Deva-Orăştie

  • „Termenul iniţial era aprilie 2013, însă problemele tehnice la care s-au adăugat alunecările de teren cauzate de secetă au dus la întârzieri” Terenul aluneca din cauza secetei?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura