Licitaţie pentru reabilitarea termică a blocurilor din Hunedoara

Sorina Popa

Primăria municipiului Hunedoara a declanşat procedura de licitaţie în vederea stabilirii firmei ce va realiza proiectul tehnic de reabilitare termică a tuturor blocurilor din localitate.

“Ştiu că suntem singurii din ţară care avem în plan să realizăm un proiect pentru reabilitarea termică a tuturor blocurilor din municipiu, adică 522 de imobile. Vom efectua o analiză clară pentru fiecare clădire, astfel încât să cunoaştem exact de câţi bani avem nevoie pentru lucrările de reabilitare termică”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara.

Primarul Ovidiu Hada susţine că există mai multe variante de reabilitare a blocurilor din oraş. Edilii Hunedoarei şi-au propus ca în a doua parte a acestui an să se înceapă munca la proiectul tehnic. Edilul şef a mai declarat că asociaţiile de proprietari care nu pot asigura, într-un timp scurt, suma de bani necesară pentru reabilitarea termică a blocurilor, în cadrul acestui program naţional, vor putea fi ajutate financiar.

Reamintim că pentru reabilitarea termică a blocurilor, guvernul asigură 50 la sută din suma necesară, consiliul local 30 la sută, iar asociaţiile de proprietari 20 la sută.



 


2 Raspunsuri to “Licitaţie pentru reabilitarea termică a blocurilor din Hunedoara”

  1. gigi spune:

    Mai anlfabetule , de unde vei putea tu sa dai mii si mii de miliarde pentru tot felul de proiecte megalomanice ? Totul e o mare abureala , praf in ochii oamenilor … De fapt vrei sa mai vari niste bani in buzunarul unor firme prietene de proiectare . Pentru ca surse de finantare efectiva nu vei avea ! Asa ca lasa-ne nu ne mai aburii , ca oricum nu mai crede nimeni ….Sumele la care ai facut referire doar la proiectul de apa si canalizare ar putea fi acoperite din bugetul local in vreo 25 ani , cu conditia sa nu mai faci nimic altceva … Cat despre fondurile europene , te-as intreba ceva : ai accesat pina acum , in 2 ani de mandat , macar 1 cent ? Da , e grea matematica cand ai avut doar 5 pe linie … Vai de capul tau ! Sau , de fapt , vai de capul nostru !!!!!!!!

  2. florin spune:

    asta e ceva imposibil, de unde atatia bani, astia indiferent de culoarea politica ne mint cu nerusinare


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 15:19 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 15:19 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 15:19 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 15:19 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 15:19 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 15:19 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale