Flash

Destinaţii turistice: Munchen, capitala şi inima Bavariei

munchen-vedere-de-sus_394Munchen, capitala Bavariei, este un oraş mare şi cosmopolit care a reuşit în pofida dezvoltării sale ameţitoare, să păstreze un aer şi o atmosferă provincială. Centrul oraşului este unul foarte compact, ceea ce face din vizitarea atracţiilor turistice din Munchen un lucru destul de facil. Astfel, Munchen reuşeşte să fie o destinaţie turistică de top perfectă pentru un city break sau chiar o vacanţă ceva mai îndelungată.
Cum ajungi la Munchen
Cel mai facil şi rapid se poate ajunge la Munchen cu avionul. Hunedorenii o pot face de la aeroporturile din Sibiu, Timişoara sau Cluj, acestea fiind cele mai apropiate de judeţul nostru. Se poate ajunge şi cu maşina destul de uşor, dar şi cu alte mijloace de transport, cum ar fi trenul sau autocarul. Dacă mergi cu maşina personală, cea mai scurtă şi mai utilizată rută, pornind din Deva, este Nădlac, Szeged, Budapesta, Gyor, Viena, Linz, Salzburg, Munchen, în lungime de 1.105 kilometri.
Cele mai importante obiective turistice
Nici o vizită în capitala Bavariei nu este completă fără a vedea cele mai importante obiective turistice din Munchen. Marea majoritate a obiectivelor turistice sunt localizate în centrul vechi al oraşului, ceea ce face vizitarea lor foarte facilă. Desigur, există atracţii turistice care se află şi ceva mai departe de centru, însă acest lucru nu trebuie să fie un inconvenient. Obiectivele turistice mai îndepărtate pot fi vizitate şi ele, deoarece sistemul de transport public din Munchen este foarte bine pus la punct şi va permite să ajungeţi la atracţiile mai îndepărtate cu multă uşurinţă.
Marienplatz (Piaţa Maria) este inima oraşului Munchen. Piaţa a fost cunoscută iniţial sub numele de Schrannen, însă a fost rebotezată Marienplatz ca o rugăminte spre Fecioara Maria pentru a proteja oraşul de o epidemie de holeră. În această piaţă există câteva importante edificii şi monumente ale oraşului. Columna din centrul pieţei, cunoscută sub numele de Columna Fecioarei Maria, are în vârf o statuie a Fecioarei care a fost făcută înaintea columnei, în 1590, de către Hubert Gerhard. Piaţa Maria este dominată de clădirea Noii Primării (Neus Rathaus). Clădirea are un turn înalt de 79 de metri şi a fost construită între 1867 şi 1909 de către Georg Joseph Hauberrisser în stil gotic flamand. Vechea Primărie (Altes Rathaus) se găseşte şi ea în apropiere. În fiecare zi la orele 11, 12 şi 17, turiştii pot urmări celebrul Glockenspiel, un dans care a fost pentru prima dată prezentat în 1517 pentru a sărbători sfârşitul epidemiei de ciumă. Lângă Neues Rathaus, se găseşte o mică fântână, Fischbrunnen sau Fântâna Peştilor.
În apropiere de Marienplatz se afla un obiectiv turistic ce poate fi văzut pe majoritatea cărţilor poştale din Munchen: Frauenkirche sau Biserica Maicii Domnului. Piatra de temelie a acestei catedrale a fost pusă de ducele Sigismund în anul 1468. Unul dintre cele mai importante monumente din biserica este mormântul Împăratului Ludwig al IV-lea al Bavariei. Sarcofagul din marmură neagră este înconjurat de statuile în genunchi a patru cavaleri.
Catedrala are 109 metri lungime şi 40 de metri lăţime iar cele două turnuri ale sale ajung la o înălţime de 99 de metri. Clădirea este una monumentală şi încă domină peisajul oraşului Munchen, existând chiar şi o lege prin care nici o altă clădire nu poate obstrucţiona vederea catedralei.
Una dintre cele mai importante atracţii turistice din Munchen este turnul cu patru cilindri al clădirii BMW şi Muzeul BMW, situate în apropiere de Olympiapark. Muzeul prezintă evoluţia tehnică a producţiei de maşini şi motociclete şi de asemenea, pune accentul pe câteva momente importante din istoria companiei.
Grădina Engleză din Munchen este cel mai mare parc ce se găseşte în interiorul unui oraş din Europa. Principalele atracţii ale parcului includ două grădini de vară, o pagodă chinezească, o casă japoneză a ceaiului şi un templu în stil grecesc numit Monopteros.
Fiind poate cea mai celebră berărie din întreaga lume, Berăria Regală Hofbrauhaus este şi un obiectiv turistic care nu trebuie ratat sub nici o formă de turiştii care doresc să descopere cât mai multe dintre valenţele oraşului Munchen. Cea mai importantă atracţie, pe lângă celebra băutură din malţ şi hamei, o reprezintă chelneriţele îmbrăcate în costume tradiţionale care servesc câte 10 halbe de bere dintr-o dată!
Construit ca reşedinţă de vară pentru unul dintre electorii Bavariei, Schloss Nymphenburg (Palatul Nimfelor) este o bucurie pentru toţi cei care vor să se delecteze cu admirarea opulenţei stilului de viaţă al aristocraţiei.
Cunoscută sub numele afectuos de Alte Peter (Bătrânul Petru), Biserica Sf. Petru din Munchen este cea mai veche biserică din capitala Bavariei. Construită în 1180, această biserică a avut o istorie tumultuoasă şi foarte interesantă, iar astăzi continuă să fie o atracţie turistică importanta.
Allianz Arena este un stadion celebru cu o înfăţişare destul de ciudată ce reprezintă mândria fotbalului din Munchen. Purtând numele unui mare furnizor de servicii financiare, construcţia stadionului Allianz Arena a început în anul 2002 pe un teren din partea de nord a cartierului Schwabing şi a fost finalizată în anul 2005.
Palatul Residenz din Munchen a fost reşedinţa oficială a monarhilor Bavariei în perioada 1385-1918. Istoria palatului este la fel de complexă ca şi arhitectură sa, motiv ce face din Residenz un obiectiv turistic al oraşului Munchen ce nu trebuie ratat.
Odeonsplatz este o piaţă foarte frumoasă din Munchen, mărginită de Feldherrnhalle, Theatinerkirche şi Hofgarten, o fostă grădină a curţii regale. Din această piaţă, porneşte Ludwigstrasse, una dintre străzile monumentale din Munchen, ce duce spre Siegestor, un impunător arc de triumf.
Cunoscut şi sub numele de Muzeul German al Capodoperelor Tehnologiei şi Ştiinţei, Deutsches Museum este una dintre principalele atracţii ale oraşului Munchen şi un obiectiv turistic potrivit pentru vizitatorii de toate vârstele. Situat în centrul oraşului pe o insulă de pe râul Isar, muzeul a fost inaugurat cu mare fast în 1925. Această atracţie turistică din Munchen este cel mai mare muzeu de tehnologie de acest gen din lume şi este renumit pentru colecţiile sale de o importanţă deosebită, ce conţin obiecte care au marcat paşi importanţi din domeniile ştiinţei şi tehnologiei.
Transportul intern în Munchen
U-Bahn – reţeaua de metrou subteran operează trenuri de metrou foarte moderne şi confortabile. Există şapte magistrale care au peste 100 de km de linii şi 100 de staţii. În timpul nopţii, metroul nu poate fi folosit, circulaţia fiind întreruptă între 1:00 AM şi 4:00 AM. În situaţii speciale, cum ar fi diferite evenimente sau Ajunul Anului Nou, U-Bahn este deschis până la 2:00 AM.
S-Bahn – Plecând din centrul oraşului spre toate direcţiile, reţeaua de tren suburban este ideală pentru excursii în oraşele şi la atracţiile turistice din jurul oraşului Munchen.
Tramvaie – Deseori mult mai puţin aglomerat decât U-Bahn sau S-Bahn, tramvaiul din Munchen este o alternativă interesantă pentru turişti, mai ales că le permite să şi vadă oraşul în timp ce călătoresc spre destinaţie.
Autobuze – Autobuzele din Munchen sunt folositoare pentru distanţe scurte. Majoritatea au legături cu staţiile de S-Bahn şi U-Bahn.
Toate serviciile de transport public sunt operate de o singură companie şi folosesc aceleaşi bilete ce pot fi achiziţionate din toate staţiile S-Bahn şi U-Bahn, dar şi din autobuze şi tramvaie. Oraşul şi suburbiile sale sunt împărţite în patru zone, iar preţul biletelor depinde prin câte zone doriţi să mergeţi în timpul călătoriei. Există mai multe opţiuni de bilete cum ar fi, o călătorie (Einzelkarten), mai multe călătorii (Streifenkarten), bilet zilnic (Tageskarten) însă există şi abonamente pentru o săptămână sau pentru o lună. Cardul de reduceri Munchen City Tour Card oferă gratuitate la transportul public şi reduceri la diferite atracţii din oraş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura