Bulina neagră 30.01.2018
Radu Fonea, infractor recidivist, stabilit în Valea Jiului
Read MoreRadu Fonea, infractor recidivist, stabilit în Valea Jiului
Read MoreNatalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni
Read MoreVorbesc gurile rele că o firmă de marketing a câştigat bani frumoşi de pe un contract cu o primărie de
Read MoreFostul lider al minerilor a încercat în mai multe rânduri să scape de executarea pedepsei de cinci ani de închisoare.
Read MoreDosarul în care sunt judecaţi Traian Berbeceanu (foto) şi acuzatorii săi, Ioan Mureşan, Nicolaie Cean şi Alin Muntean, revine în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Completul de cinci judecători, a stabilit primul termen de judecare a procesului în apel, pentru data de 12 martie, după un an şi şapte luni de la pronunţarea sentinţei în fond.
Read MoreUn bărbat de 32 de ani, din satul Peşteana, comuna Densuş, a fost găsit spânzurat de un copac din propria curte. Cadavrul lui a fost observat de un vecin de-al său, care a alertat poliţiştii.
Read MorePrimarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), a iniţiat un proiect de hotărâre prin care cere retragerea unităţii teritorial administrative din Asociaţia „Salvital” Hunedoara, din motive pecuniare. Proiectul va fi supus aprobării Consiliului local al municipiului Petroşani în şedinţa din 31 ianuarie.
Read MoreUn tânăr în vârstă de 25 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism prin oraş, în momentul în care
Read MoreUn devean de 46 de ani a ajuns în spatele gratiilor după ce a furat motorină din rezervorul unui TIR şi l-a agresat pe şoferul autotrenului.
Read MoreEscrocii i-au furat bătrânului aproape 80.000 de lei prin metoda ”schimbarea banilor”. Autorii au fost descoperiţi, unul se află deja în arest, iar celălalt este dat în urmărire.
Read MoreFără bani, dar cu şase mari proiecte de investiţii câştigate pe axe europene şi guvernamentale. Aşa a început anul 2018 administraţia publică din comuna Teliucu Inferior. Însă chiar şi în condiţiile în care alocările bugetare sunt mici, localnicii nu vor plăti impozite majorate.
Read MorePoliţiştii din Petroşani sunt în alertă maximă după ce un recidivist a violat o localnică sub ameninţarea cuţitului şi apoi a tâlhărit-o. Suspectul abia scăpase din puşcărie unde executase o pedeapsă tot pentru viol.
Read MoreÎn 2017, mai multe societăţi din judeţ, dar şi din cele vecine, au cerut acordul conducerii Universităţii din Petroşani pentru a le putea prezenta studenţilor de aici oferta practicată pe piaţa muncii, dar şi pentru a-i solicita să efectueze stadii de practică în cadrul unităţilor respective.
Read MoreDeputatul ALDE de Hunedoara, Marius Surgent (foto), spune că Formularul 600 trebuie modificat substanţial, urmând ca în perioada imediat
Read MorePrimăria comunei Băcia a realizat un grad de colectare a taxelor şi impozitelor în anul 2017 de 96,3 la sută.
Read MoreIeri, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu a semnat ultimele două contracte de finanţare pe
Read MoreGuvernul condus de Viorica Dăncilă (foto) a primit votul de încredere din partea Parlamentului, iar aseară, toţi cei 27 membri ai noului Executiv au depus jurământul de credinţă la Cotroceni. Guvernul Dăncilă a trecut cu 282 de voturi „pentru“, o abţinere şi 136 de voturi „împotrivă“. Pentru a putea trece, Cabinetul Dăncilă avea nevoie de 233 de voturi. Aşadar, de astăzi, Guvernul Dăncilă îşi intră în pâine.
Read MoreDupă victoria înregistrată săptămâna trecută în Cupa României de către West Deva (8-7) în faţa celor de la Pro Tineret Sighişoara, ne-am aşteptat ca în partida de campionat, pe care devenii au avut-o cu liderul actual al Ligii 2, CFF Clujana Cluj Napoca, evoluţia celor din oraşul nostru să fie mai aprigă şi mai incisivă.
Read MoreDeveanca Florentina Iuşco, fostă Marincu (în foto, în stânga), a câştigat medalia de aur la Campionatul mondial de tineret la bob feminin.
Read More