Sport

Cupa Cetăţii la gimnastică aerobică

La finalul acestei săptămâni, Sala sporturilor din municipiul Deva va fi din nou gazda întrecerilor din cadrul tradiţionalei competiţii internaţionale, Cupa Cetăţii la gimnastică aerobică. Ca de fiecare dată, întrecerile de la Deva sunt cele care deschid sezonul competiţional la această disciplină sportivă, ediţia din acest fiind cea de-a XXII-a şi se anunţă foarte interesantă.

Citește mai mult
Actualitate

Mii de criminali şi tâlhari, eliberaţi înainte de termen

Nu doar aceştia au beneficiat de recursul compensatoriu ori de o altă formă de reducere a pedepsei, a arătat Penitenciarul.ro, site-ul afiliat Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Natională a Penitenciarelor. Peste 750 de violatori s-au bucurat şi ei de libertate mai devreme. Nu puţini au recidivat la scurt timp, cum este şi cazul a doi violatori din Hunedoara.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Controverse pe tema trecerii structurilor de poliţie din municipii, oraşe şi comune la primării: Primarii zic da, poliţiştii zic ba!

Sindicaliştii din Poliţie susţin că guvernul vrea să treacă instituţia în subordinea primăriilor. Potrivit celor de la stiripesurse.ro, printr-o adresă trimisă Ministerului Afacerilor Interne, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicită ca şefii posturilor de poliţie, şefii poliţiilor orăşeneşti şi şefii poliţiilor municipale să fie evaluaţi de către primarul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv primarul comunei, al oraşului sau al municipiului.

Citește mai mult
Comunitate

Beneficiarii ajutorului de minimis pentru cultivarea tomatelor, în etapa de verificare

Specialiştii de la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara se află în perioada de verificare a fermierilor-legumicultori înscrişi în programul guvernamental destinat exploataţiilor din spaţiile protejate (sere, solarii) prin care producătorilor de tomate li se oferă un sprijin financiar anual în cuantum de 3.000 de euro, sumă obţinută prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Citește mai mult
Politica si administratie

UDMR respinge categoric proiectul unei Europe cu mai multe viteze

UDMR respinge categoric ideile care promovează o Europă cu mai multe viteze şi, în acelaşi timp, consideră că România va avea o voce şi un cuvânt de spus în procesul de reformare a UE abia atunci când va avea proiect de ţară, a arătat europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), marţi seara, în cadrul dezbaterii electorale EuRo19 de la postul public de televiziune.

Citește mai mult