Gura lumii

Gura lumii, 10.05.2019

Cică e mare scandal într-o organizaţie de partid locală. Şuşotesc zvonerii prin târg că un candidat care se pregăteşte de zor pentru alegerile de anul viitor a aflat şi el că este ”săpat” chiar de către colegii săi. Şi, nu de azi, de ieri, ci de mai multă vreme. Cârcotaşii susţin că omul nostru a aflat într-un târziu şi acum se dă de ceasul morţii că nu ştie ce să facă, dacă să mai candideze sau nu la anul. Gurile rele spun că omul nu are nici o şansă la primărie şi ar fi bine să renunţe la candidatura respectivă. Numai că, el a anunţat cu surle şi trâmbiţe că va câştiga alegerile locale viitoare în oraşul său şi nu prea pică bine să dea înapoi acum. Aşa că va merge la noroc.

Povestesc gurile rele prin târg că un director de pe la noi a luat examenul din acest an, aşa, cu indulgenţă, după ce proiectul propus de el a fost cam slăbuţ. Cu toate acestea, omul nostru a trecut testarea şi a rămas pe post. Însă, dacă lucrurile ar fi fost mai severe, respectivul director ar fi trebuit să plece de pe post. Zvonerii de serviciu susţin pe la colţuri că lucrurile nu s-au terminat pentru directorul de care facem vorbire şi s-ar putea să mai aibă parte de surprize neplăcute. Omul nostru nu prea este agreat şi asta se vede cu ochiul liber, aşa că în scurt timp s-ar putea să plece singur, de bună voie şi nesilit de nimeni, din funcţia respectivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura