Cupa Federaţiei, dominată de arcaşii hunedoreni

8 mai 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

În perioada 3-5 mai, la Baza Anena din Aninoasa s-au desfăşurat întrecerile dotate cu Cupa Federaţiei la tir arcul. Competiţia tradiţională pentru arcaşii din România a reunit la această ediţie reprezentanţi de la 11 cluburi şi a fost un util test de verificare pentru alcătuirea loturilor care vor reprezenta România la competiţiile internaţionale viitoare.

Sportivii cu dublă legitimare la Minerul Aninoasa şi SCM Deva au obţinut rezultate excelente, cei doi antrenori Viorel Hăbian şi Gigi Puşcă fiind foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute de către elevii lor.
Mario Ţîmpu a câştigat întrecerile de la categoria seniorilor, iar Sandor Kacsa a ocupat locul al treilea la această secţiune. S-au impus la categoriile la care au fost prezenţi Andreea Uriţescu (locul 1senioare), Eduard Miklos (locul 1 juniori), Ioana Puşcă (junioare II -locul 1), Marco Tănăsescu (locul 1 la copii), Flavius Tănăsescu (locul 1 cadeţi) şi Denis Hăbian (locul 2 cadeţi).
La categoria juniorilor II, Moreh Tamaş a câştigat locul 1, iar Luis Balaci-locul 3. În proba de Arc Compound, Alexandru Rădoi a ocupat locul 3 la seniori, iar Alina Ranca s-a clasat pe locul 3 la senioare.
Pe echipe de club clasamentul arată astfel: 1 Aninoasa- SCM Deva; 2 CS Besta Bucureşti; 3 ACS Black Arrow Belceşti.
Menţionăm că arcaşii Beatrice Miklos şi Ghenadie Iepuri, ambii de la SCM Deva, sunt plecaţi în China pentru a participa la Hyundai Archery World Cup – Stage 2.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal, Liga a IV-a. CSO Haţeg se distanţează

S-au desfăşurat partidele din cadrul etapei cu numărul 18 din Liga a IV-a a judeţului, iar rezultatele înregistrate nu schimbă...

Alte medalii pentru noua generaţie de gimnaste din Deva

Continuând seria rezultatelor bune obţinute de către gimnastele de la LPS Cetate Deva menţionăm că şi gimnastele de la categoria...

Un profesor din Pui a cucerit premiul II la concursul #Digitaliada

Ediţia a treia a concursului #Digitaliada şi-a desemnat câştigătorii. Un număr de 224 de materiale digitale educaţionale au fost înscrise,...

Închide