ActualitateFlash

Controverse pe tema trecerii structurilor de poliţie din municipii, oraşe şi comune la primării: Primarii zic da, poliţiştii zic ba!

Sorina Popa

Sindicaliştii din Poliţie susţin că guvernul vrea să treacă instituţia în subordinea primăriilor. Potrivit celor de la stiripesurse.ro, printr-o adresă trimisă Ministerului Afacerilor Interne, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicită ca şefii posturilor de poliţie, şefii poliţiilor orăşeneşti şi şefii poliţiilor municipale să fie evaluaţi de către primarul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv primarul comunei, al oraşului sau al municipiului.

„Primarii, reprezentanţii politicului“
„Relaţia dintre şefii poliţiilor orăşeneşti sau municipale este văzută ca o problemă cu care se confruntă primarii, aşa cum reiese din adresa remisă, fapt pentru care evaluarea activităţii şi conduitei şefului structurii teritoriale de poliţie va sta în pixul primarului. Au uitat totuşi să menţioneze în adresa trimisă faptul că primarii sunt reprezentanţii politicului în teritoriu şi au posibilitatea să îşi desemneze reprezentanţi în structurile Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, unde pot verifica sau solicita rapoarte ale activităţii poliţiei în judeţul respectiv. (…).Poziţia organizaţiei noastre este una fermă şi nu vom accepta sub nici o formă imixtiunea factorului politic în evaluarea de serviciu a poliţiştilor. Primarii pot evalua poliţiştii locali aflaţi în subordine, şi nu poliţiştii din cadrul Poliţiei Române, neexistând relaţie de subordonare“, a spus Marius Iconaru, secretar general al Sindicatului Europol, conform celor de la stiripesurse.ro.

Fără economic şi judiciar
MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle de la câţiva primari ce părere au despre o eventuală trecere a Poliţiilor la primării.
„Sunt de acord ca Poliţia Rutieră şi Ordinea Publică să treacă la primărie. Ar fi o armonizare a atribuţiilor celor două unităţi de poliţie.
Am putea să creştem gradul de siguranţă al cetăţenilor. Sunt de acord cu transferul respectiv, este o decizie corectă“, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Edilul şef al Hunedoarei, Dan Bobouţanu, susţine că „atâta timp cât primarul răspunde pentru tot ce se întâmplă în comunitatea lui, mi se pare normal să treacă Poliţia Rutieră şi Ordinea Publică la primării. Poliţia economică şi judiciară să rămână în actuala structură în care se află. În prezent, noi, cei de la primărie, avem întâlniri frecvente cu şefii Poliţiei, colaborăm foarte bine“.
Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie, spune că este de acord să treacă totul la primării. „Dacă tot suntem moaşă comunală, să treacă la primării şi Garda de Mediu, Agenţia de Mediu, Poliţia, totul. Oricum răspundem de tot ce se petrece la noi în comunitate. Numai să ne dea şi banii de salarii, că de restul de ocupăm noi“, a declarat primarul municipiului Orăştie.

2 comentarii la „Controverse pe tema trecerii structurilor de poliţie din municipii, oraşe şi comune la primării: Primarii zic da, poliţiştii zic ba!

  • Aiurea ! Cum sa treaca Politia Romana la primarii ? Devine fiecare primar Sef al Politiei Romane ? O brambureala mai mare nici ca s-ar putea ! Activitatea politistilor as fi afectata de ciudateniile si originalitatile din capul fiecarui primar ! Irational trebuie sa fii ca iesi in public cu o asemenea idee (tampita). Cine nu-si da seama de gravitatea unei asemenea situatii ? Eu ca simplu cetatean, imi dau seama si protestez impotriva unei asemenea idei si a acelora care o colporteaza !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura