EvenimentFlash

Criza nu afecteazã şi puşcãria

03 puscariasi

Dan Terteci

 În timp ce mii de hunedoreni rămân pe drumuri, din cauză că nu mai au de lucru, câteva zeci de deţinuţi din Penitenciarul Bârcea Mare, abia mai au timp să respire, la cât au de muncă.

Confecţionează încălţăminte
Criza economică a lovit în plin judeţul Hunedoara, iar mii de angajaţi vor intra în şomaj, şomaj tehnic sau vor fi disponibilizaţi, deoarece firmele la care lucrează nu mai au comenzi. Situaţia este total opusă în cazul persoanelor încarcerate la Penitenciarul Bârcea Mare. Aici, deţinuţii prestează diferite munci pentru societăţile care au încheiate contracte cu penitenciarul, atât pentru a-şi reduce din pedeapsă, cât şi pentru o leafă lunară. Cel mai bun exemplu este echipa care confecţionează încălţăminte pentru o firmă germană. 
„În incinta Penitenciarului Bârcea Mare, de vreo cinci ani, există un atelier, unde se confecţionează încălţăminte. Aici lucrează acum 45 de persoane private de libertate. Contractul cu firma beneficiară a fost semnat pentru prima dată în 2003, fiind reînnoit în fiecare an, inclusiv în anul 2009. Beneficiarul este firma germană RIKER, cu sediul în Lugoj”, declară, inspectorul principal, Gabriel Vesa.

“Angajaţi”, pe bază de competenţă
Deţinuţii care doresc să se „angajeze” la firma de încălţăminte sunt selecţionaţi în baza unor criterii stabilite de penitenciar şi susţin şi probă de lucru. „Perioada de probă este de cinci zile, timp în care vor primi modele de încălţăminte mai uşoare. Activităţile se desfăşoară sub supravegherea unui reprezentant al beneficiarului, cât şi a unui angajat al penitenciarului, care se ocupă în principal de pontajul deţinuţilor”, mai spune Vesa. Materia primă este furnizată de beneficiar, care şi urmăreşte îndeplinirea normelor de calitate.    
„Angajaţii” muncesc în penitenciar câte opt ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână şi au o normă de realizat, adică, circa 14 -18 perechi de încălţări pe zi. „În total, 70 de perechi, reprezintă minimul normei impuse de beneficiar, putându-se ajunge până la 350  de perechi/lună/persoană. Numărul mediu lunar de perechi confecţionate de către toate persoanele private de libertate sunt 8.500 – 12.000 perechi de încălţăminte”, precizează purtătorul de cuvânt al penitenciarului hunedorean.

Venituri frumoase
Deţinuţii muncitori de la Bârcea Mare primesc lunar 30 la sută din veniturile obţinute, iar din aceştia le sunt reţinuţi 10 la sută, pe care îi vor primi în momentul liberării. Diferenţa de 70 la sută revine administraţiei, banii fiind utilizaţi pentru reparaţii curente, dotări ale sălilor de clasă, amenajări ale spaţiilor etc.
Lunar, condamnaţii pot primi între 100-160 lei, unii dintre aceştia, mai experimentaţi şi mai harnici pot obţine o sumă mai mare. Pe lângă remuneraţia acordată, condamnaţii care muncesc, primesc şi zile câştig, care se deduc din pedeapsa pe care o execută. Lunar, aceştia pot beneficia de cinci-şase zile câştig.
În cursul anului 2008, de pe urma contractului cu firma de încălţăminte, penitenciarul a obţinut venituri de aproximativ 204.000. lei. Tot în anul precedent, în total, de pe urma muncii deţinuţilor, instituţia a realizat venituri de peste 990.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura