Sport

CICLISM: „Ţara Haţegului MTB Stage Race”


Concursul denumit „Ţa­ra Haţegului MTB Stage Race” a fost organizat de ACS Retezatul Montana 2020 Ţara Haţegului, în parteneriat cu Asociaţia de Turism Retezat şi uni­tatea de management a Destinaţiei Ecoturistice Ţa­ra Haţegului – Retezat
La întrecerile din cadrul acestui prim concurs de ci­clism pe echipe, înscris ofi­cial, în calendarul Fede­ra­ţiei Române de Ciclism, au participat doar sportivi de performanţă, cu experienţă competiţională, iar evenimentul a fost o premieră şi la nivel naţional.
Cei peste 100 de participanţii au parcurs trasee de mare dificultate din Munţii Şureanu, Munţii Retezat, Ţara Haţegului şi au trecut pe lângă o serie de obiective turistice foarte importante, precum Sarmizegetusa Regia, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Fundătura Ponorului, dar şi Vârfurile Godeanu, Baleia şi Petreanu.
„Am fi dorit să realizăm un adevărat festival sportiv, dar, din cauza pandemiei, ne-am rezumat strict la competiţia sportivă profesionistă: 120 de participanţi au luat startul la această puternică competiţie de ciclism, care dorim să devină o tradiţie. Am avut parte de elitele naţionale, ne-a fost alături şi Cătălin Sprînceană, vicepreşedintele Federaţiei Române de Ciclism, în calitate şi de participant la competiţia noastră. Competiţia a durat patru zile, iar concurenţii au avut parte de spectacol din toate punctele de vedere. Ne-am asumat organizarea evenimentului în condiţii de pandemie, obţinând şi respectând toate avizele necesare şi toate regulile sanitare şi măsurile de distanţare impuse ca urmare a pandemiei”, a declarat Călin Pop, reprezentantul clubului sportiv organizator.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura