Prima pagina

ActualitateFlash

În sfârşit, o veste bună de pe Autostrada Lugoj – Deva. Lotul 3 va fi deschis peste două săptămâni

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto), a declarat vineri, la Deva, că Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care expertiza comandată de Compania Naţională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare.

Citește mai mult
ActualitateFlash

„Raiul“ salariilor din sistemul bugetar. Ce salarii de invidiat iau angajaţii de la Primăriile Deva şi Hunedoara

Dacă trece Moţiunea de Cenzură, liberalii au anunţat că vor da afară 400.000 de bugetari. Dacă va fi aşa, vom vedea, dar este clar că măsura va fi una devastatoare pentru funcţionarii din instituţiile de stat. Asta, pentru că, acum, să fii bugetar în ţara noastră este mană cerească. Pe ce ne bazăm aceste afirmaţii?

Citește mai mult
ActualitateFlash

Au răsărit pepeni pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva are toate şansele să intre în istorie. Din păcate, nu cu lucruri bune. Astfel, dacă această porţiune din autostradă nu a fost încă recepţionată, iar despre darea în trafic nici nu se ştie când se va întâmpla, acum, Lotul 3 are o altă problemă. Pepenii! Da, pepenii, care au ”răsărit” lângă asfaltul care deja a crăpat, susţin oficialii din Ministerul Transporturilor.

Citește mai mult