Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, în vizită la Primăria Municipiului Deva

6 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, a avut joi o întrevedere cu Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Excelenţa Sa s-a aflat pentru prima oară în vizită oficială la Primăria Municipiului Deva.

La discuţii au participat şi cei doi viceprimari ai Municipiului Deva – Ovidiu Moş şi Zoltan Ferdinand Pogocsan, precum şi Vasilică Potecă – Administratorul public al Municipiului Deva. Timp de peste o oră, discuţiile s-au axat pe oportunităţile locale de investiţii şi principalele obiective de dezvoltare ale municipiului Deva. De asemenea, din partea municipalităţii au mai fost punctate aspecte ce ţin de dezvoltarea turismului şi reabilitarea zonei urbane Dealul Cetăţii Devei, evenimentele culturale şi sportive din localitate, precum şi dezvoltarea teritoriului pe termen mediu şi lung.

Municipiul Deva are perspective clare de dezvoltare
În contextul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de transport din România, primarul Nicolae-Florin Oancea a pus accentul, în timpul discuţiilor, pe faptul că municipiul Deva este conectat la Coridorul IV Pan-European, atât rutier, prin Autostrada A1, cât şi feroviar. Astfel, se asigură un acces direct atât la rutele naţionale, cât şi la cele europene. S-a mai evidenţiat faptul că, prin lucrările de reabilitare ale Coridorului feroviar Rin-Dunăre, municipiul Deva traversează, în prezent, o etapă importantă a dezvoltării sale economice şi urbane. Finalizarea lucrărilor va însemna îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar, de-a lungul Coridorului IV Pan-European şi creşterea vitezei de rulare a trenurilor până la 160 km/h. Localizat strategic, la o distanţă aproape egală faţă de cei mai importanţi poli de devoltare urbană ai regiunii, municipiul Deva devine astfel un punct central de interes pentru investitori.
Un alt aspect important pe care Primarul Municipiului Deva l-a evidenţiat ambasadorului SUA a fost acela al proiectelor destinate dezvoltării turismului local, prin crearea de pachete turistice, împreună cu alte localităţi cu potenţial în acest sens din judeţul Hunedoara, lucru ce va defini trasee turistice concrete şi va creşte numărul de turişti şi de înnoptări în Deva. Tot în scopul susţinerii atractivităţii municipiului nostru pentru turişti, ambasadorul Hans Klemm a fost pus în temă şi cu privire la intenţiile de dezvoltare a infrastructurii destinate organizării de competiţii sportive naţionale şi internaţionale la Deva.
Primarul Nicolae-Florin Oancea a amintit prezenţa Lotului Feminin de Gimnastică la Deva, punct de atracţie esenţial şi de tradiţie al municipiului nostru. S-a discutat şi despre intenţia administraţiei publice locale de a înfiinţarea la Deva baze sportive pentru organizarea de competiţii de atletism, înot şi caiac-canoe.
Prezentarea potenţialului de dezvoltare a municipiului Deva a fost făcută de către primarul Nicolae-Florin Oancea în contextul în care, în luna august 2019, Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, a declarat că România este unul dintre cei mai de încredere aliaţi democratici ai Americii. În acest moment, companiile americane analizează potenţiale investiţii, în noi proiecte din România, în valoare de peste 10 miliarde de dolari.
Pe tot parcursul discuţiilor au fost supuse atenţiei ambasadorului SUA, Hans Klemm, deschiderea administraţiei publice locale înspre atragerea de investitori şi dezvoltarea turismului.

Ambasada Americii are în atenţie potenţialul Municipiului Deva
La rândul său, ambasadorul Hans Klemm a subliniat, pe parcursul discuţiilor, că principalul scop al vizitelor sale în ţara noastră are la bază dorinţa de a identifica “puncte fierbinţi” cu potenţial de dezvoltare, motiv pentru care a efectuat şi vizita la Primăria Municipiului Deva. În scopul evidenţierii importanţei acestor vizite pe care Excelenţa Sa le face în diferite localităţi din judeţe ale României, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a exemplificat impactul acestora prin prezentarea de detalii cu privire la modul în care investitorii americani, membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Americană studiază potenţialul economic şi de dezvoltare al României.
De asemenea, ambasadorul SUA a mai subliniat faptul că investiţiile americane sunt bine conturate în România, în domenii diverse de activitate, precum producţie, produse farmaceutice, IT, agricultură etc. Domnia Sa a evidenţiat faptul că aşteptările investitorilor americani, în raport cu ţara noastră sunt similare cu cele ale investitorilor autohtoni: îmbunătăţirea infrastructurii, calitatea forţei de muncă şi stabilitatea climatului economic.
Hans Klemm a mai abordat subiecte precum Alianţa Vestului şi importanţa acesteia pentru regiune şi stadiul lucrărilor la Autostrada 1 – tronsonul Lugoj-Deva. Ambasadorul a semnalat importanţa vitală a acestei conexiuni rutiere cu Vestul ţării şi restul Europei, pentru municipiul Deva şi dezvoltarea sa în viitor, prin prisma localizării sale centrale, în raport cu principalii poli de dezvoltare zonali.
La final, ambasadorul Hans Klemm a făcut o paralelă interesantă între etapele de dezvoltare ale oraşului Indianapolis în trecut, care sunt similare cu perspectivele de dezvoltare ale municipiului Deva în viitor. Ambele localităţi sunt concentrate pe turism, transport, infrastructură şi organizare de competiţii sportive naţionale şi internaţionale.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulzeştii de Sus: bani la buget, atât cât să asigure supravieţuirea

Administraţia din Bulzeştii de Sus a primit la rectificarea bugetară circa 70.000 de lei, ceea ce îi asigură funcţionarea până...

A treia ediţie a Galei Excelenţei „Iancu de Hunedoara”

Marea Lojă Naţională din România-OES Capitulul Neboisa Hunedoara, Universitatea de Vest din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara au organizat,...

Noaptea Bibliotecilor 2019

Începutul lunii octombrie înseamnă pentru Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva o nouă întâlnire cu prietenii în cadrul activităţii culturale desfăşurate...

Închide