ActualitateFlash

Un pompier hunedorean a salvat un om de la moarte

Maximilian Gânju

Un instructor dresor a suferit un infarct chiar în timpul unui concurs la care participau angajaţii din cadrul structurilor MAI, cu câinii lor specializaţi în diferite intervenţii. Bărbatul a căzut secerat, iar un pompier hunedorean i-a salvat viaţa.

Plutonierul major Robert Kulcsar (foto), de la ISU Hunedoara, Detaşamentul Deva, se afla împreună cu Bebe (foto), Ciobănescul German specializat în căutare – salvare, la a 15 a ediţie a Concursului de dresaj al câinilor de serviciu din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, organizat la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu. După finalizarea unei probe din concurs, unul dintre participanţi, în vârstă de 58 de ani, din Cluj, s-a prăbuşit la pământ.
Robert Kulcsar îşi aminteşte că l-a văzut pe bărbat căzut cu faţa în jos şi imediat a recunoscut semnele unui infarct miocardic. „Robert şi alţi doi colegi au evaluat victima, au constatat lipsa pulsului şi au aplicat masajul cardiac, reuşind să-l ţină în viaţă pe bărbat până la sosirea echipajelor de ajutor medical calificat. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Sibiu unde i s-au montat pe cord patru stenturi. Ulterior, instructorul de câini a fost transferat la o clinică specializată din Cluj, iar acum este stabil”, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Intervenţia pompierului hunedorean, până la sosirea ajutorului medical specializat, a fost decisivă în menţinerea în viaţă a bărbatului şi evitarea afectării cerebrale ca urmare a lipsei oxigenului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura