BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Se anunță vremuri grele pentru un director care, în vremea în care era un simplu pălmaș, se ocupa numai cu
Read MoreSe anunță vremuri grele pentru un director care, în vremea în care era un simplu pălmaș, se ocupa numai cu
Read MoreDaniel Hălăstăuan, manager la Das Trans Impex SRL Pentru efortul său de promovare a zonei turistice din Vulcan, prin organizarea
Read MoreIoan N., din Lupeni, recidivist Pentru că a fost condamnat la închisoare, după ce a spart o carmangerie din localitate,
Read MoreDirectorul medical al Institutului ”Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat pentru Agerpres, că varianta Eris a noului coronavirus este prezentă
Read MoreNicușor Guță (foto), unul dintre copiii lui Nicolae Guță, a fost prins drogat la volan. Fiul lui Nicolae Guță a
Read MoreDe ani buni, un devean crește cai în zona Ștrandului din reședința de județ, iar mirosurile care vin dinspre gospodăria
Read MoreMagdalena Șerban Fiind publicată Legea nr. 123/2023 – pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, administrația publică din
Read MoreMagdalena Șerban Înscrierea în Programul Rabla Local 2023, demarată pe 31 iulie a.c, a fost prelungită până la sfârșitul lunii
Read MoreClaudiu Sav Corvinul Hunedoara rămâne neînvinsă în Liga a doua și după etapa a cincea. Alb-albaștrii au remizat, 2-2 (1-1),
Read MoreAșa cum am anunțat în urmă cu ceva timp, CSM Deva a înființat la secția de fotbal și o echipă
Read MoreMeciul dintre U Craiova 1948 SA 2 și CSM Deva, contând pentru etapa a II-a din Liga 3 de fotbal,
Read MoreJaponia este una dintre cele mai admirate şi respectate ţări din lume, atât din punct de vedere al dezvoltării tehnologice,
Read More