Sport

N-au ştiut să gestioneze omul în plus! Corvinul scapă, printre degete, Victoria

Claudiu Sav

Corvinul Hunedoara rămâne neîn­vinsă în Liga a doua și după etapa a cin­cea. Alb-albaștrii au remizat, 2-2 (1-1), cu Concordia Chiajna, la capătul unui meci în care au întors rezultatul, dar în care au avut superioritate numerică aproape 60 de minute și nu au reușit să profite pentru a ține toate punctele la Hunedoara.

S-au regrupat
Peste 4.500 de fani au venit să vadă la lucru Corvinul, în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din eșalonul se­cund. Cu Tamaș, Ispas sau Bălan printre titulari și cu fostul căpitan al Universității Cluj, Romario Pires, intrat în repriza secundă, ilfovenii și-au arătat forța din primele minute. Iar la prima oportunitate avută, au și deschis scorul, în minutul 3! Corbu a aruncat în careu o minge, după o lovitură liberă din flanc, Codrea a retrimis cu capul în fața porții, iar balonul a sărit, cu noroc la Bălan, care l-a împins dincolo de linie.
Hunedorenii s-au regrupat, dar au reușit să fie ceva mai tăioși, doar prin reluări de la distanță, semnate fie de Neacșa, ori Manolache, fie după șuturi expediate de Lică, alături – în urma unor cornere. Imboldul l-au primit însă la 30 de minute de la golul Chiajnei, odată cu eliminarea lui Codrea – care a văzut, corect, al doilea avertisment din partea centralului Marius Omuț, după un cap aplicat în figură lui Neacșa, la centrul tere­nului. A fost semnalul după care am­fi­trionii au pornit atacurile și cu patru mi­nute înainte de pauză, au re­sta­bilit ega­litatea. Neacșa a execu­tat lung o lovitură liberă din dreapta, iar Hrezdac a trimis cu capul în colțul lung!

Start fulminant de repriză
La reluare, după cum era de așteptat, „corbii albaştri” s-au aruncat în atac, iar la nici 120 de secunde de la restart au întors rezultatul: Iacob a centrat bine, la firul ierbii, iar Coman n-a iertat din careul mic, cu un şut în colţul scurt! Au urmat alte câteva secvenţe de pres­sing la poarta lui Oncescu, dar ocaziile cu adevărat mari nu s-au mai arătat. În plus, ilfovenii au pro­fitat de apatia echipei noastre şi au împins jocul către poarta lui Lefter, reuşind să egaleze, în minutul 67, după o fază care, iniţial, nu anunţa nimic. O minge aruncată în careu, respinsă greşit în faţă de Hrezdac i-a permis lui Ispas să şuteze, imparabil, de la 18 metri, în colţul lung, pentru 2-2.
Finalul de meci n-a fost la fel de aprins pe cum era de aşteptat, corviniştii ne­re­uşind să îşi mai creeze şanse de a mar­ca, deşi cu un om în plus, şi în ciuda celor aproape 8 minute suplimentare. S-a în­cheiat 2-2, prima remiză pe teren pro­priu pentru echipa noastră, care rămâne însă fără eşec în primele şapte jocuri oficiale ale verii.

Discurs-manifest al lui Florin Maxim
Remiza de astăzi a fost disecată, la final, într-o manieră categorică, de antre­norul nostru, Florin Maxim (foto): „Un egal obţinut în alt con­text m-ar fi bucurat mai mult, dar după cele în­tâmplate pe teren astăzi, 11 contra 10, nu mă poate mulţu­mi. Primim gol din fază fixă, deşi am studiat atent acest lucru în această săptămână… Apoi, golul egalizator, toţi colegii îi strigă lui Denis – care e un copil pe care îl laud, dar care nu trebuie să se mulţumească cu faptul că a marcat gol şi azi şi în partidele precedente – să respingă în lateral, el scoate mingea în faţă… Le-am vorbit băieţilor după joc, sper să îmi fi înţeles mesajul. Nu e vorba că nu accept să pierd un meci, sau să facem un egal, dar vreau de la ei ca 90, 93, 97 de minute să fie conectaţi la joc. E a doua oară când avem om în plus şi nu ştim ce trebuie să facem pentru a ţine de rezultat… Iaraşi ne-am bucurat când a fost eliminat adversarul, iarăşi am luat gol, azi am pierdut şi puncte! Discutăm ceva la pauză, cum să îi desfacem, reuşim să dăm gol dintr-o fază pe care am lucrat-o, apoi începem cu artificii tehnice, cu luat adversarii la mişto…
Recunosc, când am văzut acest lucru, m-am întors la bancă spre colegii mei şi le-am spus că o să ne pedepsească Cel de Sus, dacă nu suntem serioşi… n-am ţinut de minge, n-am făcut o tempo­ri­zare, mie nu îmi plac astfel de gesturi, atitu­dinea delăsătoare. Cu mine nu merge aşa… dacă pierzi, să merite adver­sarul, să spun la final, da, au fost mai buni, nu să ne păcălim singuri. Cu tot respec­tul pentru oaspeţi, o echipă bună, care ne-a blocat pe alocuri construcţia şi aşa mai departe, dar azi e despre noi. Azi tre­buia să fie ziua noastră, după eli­mi­narea lor, după începutul de re­priza a doua, apoi ne-am retras ca la Buftea, cu o tem­porizare fără noimă, am fost lenţi, pre­vizibili… Nu mă intere­sează câte punc­te puteam avea, poziţia în clasament, pe mine mă interesează să văd că ceea ce muncim se pune în practică. Altfel, de­geaba jucăm!”.
Corvinul Hunedora (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Lică (77, Pop), Manolache, Velisar (70, S. Ion) – Mitran (70, Lupu), Neacşa (cpt.), Bradu, Hrezdac (70, Chindriş), Pîrvulescu – Coman.
Concordia Chiajna (antrenor Erik Lincar): Oncescu – Corbu, Tamaş, Ispas, Achim – Tucaliuc (76, Burcea), Lazăr, Codrea (cpt.), Dulca (34, Pires), Ghimfuş (89, Dumbravă) – Bălan (89, Cocoş).

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura