Bulina albă
Prof. univ. dr. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani Pentru că instituția pe care o conduce este prezentă la cel
Citește mai multProf. univ. dr. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani Pentru că instituția pe care o conduce este prezentă la cel
Citește mai multO urbe din regiunea cu lămpaşe este neguvernată de o vreme, după ce mai marele urbei este de negăsit. Gurile
Citește mai multSandor M., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, victimă fiind o femeie
Citește mai multAdriana Năstase În cadrul unei ceremonii desfășurate la Consiliul Județean Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor și șeful delegației marocane, Mohamed Chaouki,
Citește mai multLucrările la amenajarea zonei pietonale a Centrului Istoric al municipiului Deva avansează în ritm susținut, ne anunță edilul șef al
Citește mai multMagdalena Șerban În baza unei finanțări obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), administrația publică din Pui realizează
Citește mai multMagdalena Șerban Executivul a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru
Citește mai multAdriana Năstase Promovarea egalității de gen ca angajament național nu trebuie să rămână doar un deziderat, ci trebuie găsite cele
Citește mai multUn scurt bilanț de activitate pentru această sesiune parlamentară a fost tema interviului acordat de Viorel Sălan, parlamentar PSD, secretar
Citește mai multSportivul devean Dan Tudor Covaciu (foto), reprezentant al secției de judo de la ACS Judo Club Deva, pregătit de prof.
Citește mai multRecent, la Craiova, s-a desfășurat Campionatul Național de Box pentru cadeți, cu participarea sportivilor din noua generație, cei pe care
Citește mai multUltimele meciuri ale etapei a 6-a din Liga I de futsal au fost programate luni, 31 octombrie și au adus
Citește mai multO tânără din Germania s-a declarat „enervată” de faptul că urmează să moștenească miliarde de dolari de la bunicii ei
Citește mai mult