Miroase a asfalt proaspăt la Pui
Magdalena Șerban
În baza unei finanțări obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), administrația publică din Pui realizează modernizarea drumului comunal DC71 Hobița-Uric. Lucrările s-au desfășurat foarte repede, fiind pe ultima sută de metri de execuție.
Trebuia modernizat!
Potrivit memoriului tehnic, “(…) Drumul prezintă o stare avansată de degradare, cu gropi și făgașe, cu denivelări cauzate mai ales de anotimpurile cu zăpadă și ploi, când datorită neasigurării scurgerii apelor de pe platforma drumului se produc degradări continue ale pietruirii existente. Această pietruire nu are o grosime constantă, zestrea existentă fiind redusă. În general starea actulă a drumului este degradată, astfel se impune atât realizarea unei îmbunătățiri adecvate a condițiilor de circulație a suprafeței de rulare, cât și mărirea capacității portante”. Legat de faptul că infrastructura, chiar dacă e foarte costisitoare, rămâne o prioritate administrativă, edilul locului a argumentat de ce pune accent pe fiecare sat în parte. „Este un proiect câștigat de noi, ca autoritate publică, pe o axă guvernamentală. Din păcate, așa cum se regăsește în toate cazurile de implementare în teren, între timp, prețurile au crescut, așa că și costurile
s-au majorat. Devizul implică cifre noi, actualizate. Zilele următoare preconizăm că va fi gata. Era foarte important să turnăm asfaltul pe acest drum care duce către Retezat, fiind puternic afectat de uzură și iernile care au trecut peste el. Este drumul ce traversează satul, deci este de utilitate maximă. Am avut noroc și de timp frumos, fără ploi abundente și o toamnă aprigă. Ce ne dorim este să le asigurăm cetățenilor din toate localitățile aparținătoare condiții similare. Așa e corect“, a arătat primarul din Pui, Victor Stoica (foto).