BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Ies la lumină toate afacerile necurate pe care un edil, uitat pe funcție, s-a dat de ceasul morții să le
Citește mai multIes la lumină toate afacerile necurate pe care un edil, uitat pe funcție, s-a dat de ceasul morții să le
Citește mai multArtur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani Pentru că a decis reluarea organizării unei competiții naționale de salvare minieră, care
Citește mai multAlin C., din Petroșani Pentru că este judecat pentru distrugere și instigare, după ce a convins alți doi complici să-l
Citește mai multAdriana Năstase Ieri, în Valea Jiului, au venit membrii Comisiei Economice din Senat care, împreună cu conducerea județului, parlamentarii social-democrați,
Citește mai multVictima agresiunii se afla pe o canapea și a fost luată prin surprindere în momentul în care a fost înjunghiată.
Citește mai multO elevă din Hunedoara a fost bătută, pe bulevardul Rusca din municipiu. Poliția a fost sesizată, cum că minora a
Citește mai multAdriana Năstase Primarul orașului Simeria anunță investiții după investiții. Astfel, Iulius Bedea (foto) a semnat recent, la București, contractul de
Citește mai multCriminalul, Nicolae Stoica (60 de ani), a dat dovadă de o cruzime de nedescris când și-a ucis în bătaie prietenul
Citește mai multO nouă săptămână, o nouă premieră la Teatrul I.D.Sîrbu din Petroșani. Spectacolul pe care artiștii de aici ni-l prezintă este
Citește mai multMagdalena Șerban Recent, edilul-șef al orașului Uricani, Dănuț Buhăescu (foto), a semnat contractul de finanțare pentru construcția unei creșe moderne,
Citește mai multMinistrul Energiei lovește din nou. De data aceasta ne anunță că suntem obligați să reducem consumul de curent electric cu
Citește mai multMagdalena Șerban Ieri, de Ziua Mondială a Educaţiei, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a organizat un moment festiv cu semnificație aparte
Citește mai multPerechea compusă din Brigita Marina și Andrei Stoica (foto), sportivi legitimați la CSM Deva, s-a clasat pe locul secund, cucerind
Citește mai multFostul gimnast Marian Drăgulescu (foto) a afirmat, prezent fiind la acțiunile organizate de către Federația Română de Gimnastică, că este
Citește mai multCorespondență de la Nicolae Gavrea Raportor delegat pentru Comisia internațională de gimnastică La Roma se desfășoară în aceste zile lucrările
Citește mai mult