ComunitatePolitica si administratie

Investiţii după investiţii la Simeria

Adriana Năstase

Primarul orașului Simeria anunță investiții după investiții. Astfel, Iulius Bedea (foto) a semnat recent, la București, contractul de finanțare pentru cons­truc­ția creșei în Simeria, în valoare de peste 16,6 milioane de lei, asigurați prin celebrul program PNRR și prin bugetul național.

Panouri fotovoltaice
„Această sumă se adaugă la cele peste 21 milioane lei obținute până acum din programul ‚Anghel Saligny’. Împreună cu colegii din Primărie, am reușit să atragem în Simeria aproape 40 milioane de lei. Pentru comparație, aceas­tă sumă reprezintă aproape dublul cheltuielilor de întreținere și funcționare a orașului Simeria. Creșa va contribui la reconcilierea dintre viața profesională și cea familială pentru mă­micile care doresc un serviciu de îngri­jire la standarde europene pentru bebeluși. Creșa va avea 70 de locuri (7 grupe de copii), iar clădirile vor fi efi­ciente energetic și cu consumuri de ener­gie reduse. Acestea acomodează camere de joacă, dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală funcţională, cabinet medical, spaţii administrative. Spa­ţiile de joacă în aer liber vor fi ge­neroase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevăd normele în vigoare. Acoperişul va putea fi folosit şi pentru a fi amenajate spaţii verzi, terase înverzite, locuri de joacă sigure. Tot pe acoperiş se vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura un aport de energie verde pentru funcţio­nare. Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură.
Proiectul este implementat de Minis­terul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, iar durata maximă a con­tractului de finanțare este de 38 luni. După finalizarea procedurilor de achi­ziție, elaborarea proiectului tehnic va dura 4 luni, iar execuția lucrărilor 12 luni”, a spus primarul Iulius Bedea.

Canalizare și la Uroi
„Am dat startul lucrărilor de canalizare în satul Uroi, care vor face posibilă bran­șarea la rețea a locuințelor și clădirilor operatorilor economici din localitate. Deoarece proiectul este astfel realizat încât conducta să fie conectată la stația de epurare, accesul la rețeaua de cana­lizare va fi posibil și pentru imobilele existente sau cele care se vor construi pe direcția Uroi – stația de epurare din Simeria, inclusiv pentru creșa care urmează a fi construită prin PNRR.Urez constructorului și echipei sale mult spor în realizarea acestei lucrări de impor­tanță deosebită pentru simerieni. Vom face tot ce este posibil să demarăm cât mai repede și lucrările de canalizare de la Săulești și Simeria Veche, care se bucură de finanțare asigurată prin proiectul depus în cadrul programului ‚Anghel Saligny’”, a declarat edilul șef al Simeriei.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura