Bulina neagră, 16.08.2017
Adi Croitoru, directorul Direcţiei de Biodiversitate din Ministerul Mediului Pentru că a venit nepregătită să verifice existenţa liliecilor în peştera
Citește mai multAdi Croitoru, directorul Direcţiei de Biodiversitate din Ministerul Mediului Pentru că a venit nepregătită să verifice existenţa liliecilor în peştera
Citește mai multPS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei Pentru că a donat Clubului Sportiv Municipal Deva două aparate necesare la antrenamentele gimnastelor
Citește mai multUnor funcţionari de la o instituţie din judeţ le este greu să se adapteze noilor tehnologii. Din spusele unui cârcotaş,
Citește mai multHunedoreanul Avram Iancu a intrat, ieri, înot, în jurul orei 12.30, pe teritoriul României, în zona Punctului de Frontieră Moldova Veche. El a atins pământul românesc pe faleza din Moldova Nouă. Bibliotecarul din Petroşani a fost întâmpinat de sute de oameni care îl susţin în această acţiune şi reprezentanţi ai presei din Caraş Severin, Timiş, dar şi din judeţul nostru. Printre cei care l-au întâmpinat s-au aflat primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, şi prefectul din Caraş-Severin. Toţi cei prezenţi au fost entuziasmaţi de sosirea hunedoreanului, aplaudînd şi strigând mesaje de susţinere şi respect.
Citește mai multSâmbătă şi duminică, Zilele Comunei Sîntămăria-Orlea au marcat cea de-a treia ediţie. De la artişti consacraţi, atât din sfera muzicii populare cât şi a celei uşoare, până la competiţii sportive, cei prezenţi au avut de unde alege.
Citește mai multZilele Comunei Zam, petrecute luni şi marţi, au adus o rugă ca pe vremuri şi artişti care au încântat publicul cu cântece de suflet. Aceasta a IV-a ediţie a însemnat încă o piatră de temelie aşezată la baza dezideratului conducerii locale de a transforma Zilele comunei într-o sărbătoare de tradiţie.
Citește mai multStaţiunea Geoagiu-Băi a găzduit luni şi marţi o nouă ediţie a evenimentului „Zilele oraşului Geoagiu“, care, aşa cum se întâmplă în fiecare an, pe lângă localnici, a adunat o serie de vizitatori şi turişti. Alături de reprezentanţi ai conducerii locale şi judeţene, precum şi parlamentari, invitaţi speciali au fost primarul oraşului Nehoiu (judeţul Buzău), Ionuţ Milea şi viceprimarul Florin Constantinescu, respectiv primarul comunei Mădăraş (judeţul Bihor), Dan Tiurbe, şi viceprimarul Dumitru Pătcaş. Acţiunile au avut ca scop principal continuarea tradiţiei şi promovarea meleagurilor.
Citește mai multDacă e Sfânta Maria, atunci sunt şi Zilele Comunei Pui. Aşa că luni şi marţi, localitatea centru a devenit principalul punct de atracţie, adunând fii ai satului, invitaţi din toate colţurile judeţului şi foarte mulţi localnici. Şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene au venit să ia pulsul petrecerii, savurând atmosfera de sărbătoare. Întregul program al ediţiei a fost pus la dispoziţie de Primăria şi Consiliul Local Pui.
Citește mai multDupă un concert de succes, la Deva, de Ziua Europei, cel mai bine cotat violonist român al momentului, Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica revin în judeţul Hunedoara în cadrul proiectului Stradivarius Music Nights by the Castle, împreună cu Kamerata Stradivarius Orchestra Olanda, care va susţine primul său concert în România.
Citește mai multSărbătoarea de suflet a brădenilor, Zilele Municipiului, a ajuns la cea de-a 16-a ediţie. Deşi în fiecare an a înregistrat succes, acum se pare că a fost mai bogată ca niciodată în acţiuni, ţinând cont de numărul mare de participanţi. De asemenea, nu au lipsit nici parlamentari hunedoreni, dar şi autorităţi locale şi judeţene, care şi-au oferit salutul de susţinere.
Citește mai multÎn M.O. nr. 648/07.08.2017 a fost publicată O.U.G. nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/ 2006 privind protecţia
Citește mai multAgenţii de la firma care asigură paza obiectivelor Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ) au avut parte de o confruntare deschisă cu hoţii de fier vechi. Totul s-a petrecut în noaptea dintre sâmbătă spre duminică, 13 august.
Citește mai multMecanicii unui tren marfar, care transporta azotat de amoniu, pe traseul Constanţa – Arad, au reuşit să evite o catastrofă.
Citește mai multViitorul relaţiei comerciale dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie este unul dintre dosarele importante care vor fi abordate în cursul negocierilor pentru Brexit.
Citește mai multAsociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor” (ADI „SIGD”) Hunedoara este nevoită să refacă licitaţia pentru desemnarea
Citește mai multAutobergamo Deva a câştigat prima ediţie a Cupei Cetăţii, un interesant turneu amical de futsal cu partipare internaţională. Campioana României a dispus în ultimul act de KMF Ekonomac Kragujevac, campioana Serbiei, scor 4-3, revenind după ce a fost condusă cu 3-1.
Citește mai multGruparea din reşedinţa judeţului a cedat, scor 0-2, în partida amicală jucată în deplasare, pe terenul unei alte divizionare terţe, Universitatea Cluj. Gazdele au marcat câte o dată în fiecare repriză, dar tinerii deveni introduşi în partea secundă au dat o replică foarte bună.
Citește mai mult