Sport

CNS Cetate Deva, învinsă de „U” Cluj într-un amical

Ovidiu Mănăstire

Gruparea din reşedinţa judeţului a cedat, scor 0-2, în partida amicală jucată în deplasare, pe terenul unei alte divizionare terţe, Universitatea Cluj. Gazdele au marcat câte o dată în fiecare repriză, dar tinerii deveni introduşi în partea secundă au dat o replică foarte bună.
Ocazii de ambele părţi, goluri doar pentru gazde
În faţa unor jucători cu ani buni în Liga I, precum Albuţ, Abrudan, Giurgiu, Goga sau Lemnaru, CNS Cetate Deva a încercat să dea o replică cât mai bună. Alb-negrii au deschis scorul în minutul 26, prin Abrudan, care a reluat cu capul o centrare din corner a lui Takacs. Cu ocazii de ambele părţi, golul a căzut tot în poarta oaspeţilor, în minutul 75, când Ursu a marcat după ce a scăpat singur cu portarul Bauman, stabilind totodată şi scorul final. În partida din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, Sorin Cornea, antrenorul devenilor a folosit două formule de echipă. Repriza I: Apostol (Raţ) – Ionică, Mintaş, Şoit, Doboş – Bărculeţ, Boldea, R. Cristian, Firan – Tecsi, R. David. Repriza a II-a: Raţ (Bauman) – Kelemen, Scarlat, Coteţ, Ionică – Boldea, Moţ – Leucean, Costea, Staicu – Lupu.
Ultimele două teste, în această săptămână
Directorul sportiv al grupării devene, Daniel Haidiner, a apreciat jocul alb-albaştrilor, în special în partea secundă, când au evoluat foarte mulţi jucători tineri. „Având în vedere ce echipă are U. Cluj, putem spune că am dat o replică foarte bună. În repriza secundă am folosit mulţi jucători tineri şi aceştia s-au descurcat foarte bine, demonstrând că ne putem baza pe ei”, a spus Haidiner. În această săptămână, CNS Cetate Deva va juca ultimele două amicale înaintea startului de sezon, astăzi urmând să întâlnească în deplasare pe Industria Galda de Jos iar sâmbătă, pe teren propriu, pe ACS Ghiroda.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura