Mesagerul financiar-fiscal

Obligaţiile angajatorilor privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap

În M.O. nr. 648/07.08.2017 a fost publicată O.U.G. nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care se va aplica începând cu data de 1.09.2017.
Potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
Reglementările în vigoare până la data de 31.08.2017 prevedeau, în principal, următoarele:
Art.78 alin.(3) – „Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a).“
Prin O.U.G. nr. 60/2017 s-a modificat Art.78 alin. (3) şi acesta va avea următorul cuprins:
„Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap… plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap“.
Astfel, începând cu data de 1.09.2017, potrivit actului normativ modificator, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, în condiţiile arătate mai sus, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
Ca atare, începând cu 1.09.2017, se elimină posibilitatea, acordată până la acest moment, angajatorilor care nu angajează persoane cu handicap de a achiziţiona produse/servicii de la unităţile protejate ca variantă alternativă obligaţiei de plată a contribuţiei aferentă persoanelor cu handicap, respectiv se majorează plata lunară, către bugetul de stat de la 50% la 100% salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

Rubrică susţinută de TVG Tax Audit srl Deva
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura