Regalul vienez – concertul pe care Eastern Royal Orchestra urma să-l țină la Deva a fost suspendat
Regal vienez – Concertul extraordinar de Anul Nou pe care Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg ar fi trebuit să-l susțină
Citește mai multRegal vienez – Concertul extraordinar de Anul Nou pe care Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg ar fi trebuit să-l susțină
Citește mai multConducerea Poliţiei Lupeni a decis suplimentarea echipajelor pe drumul care leagă staţiunea de localitate, astfel ca turiştii să poată urca
Citește mai multFlancul stâng al FC Hunedoara, format din mijlocaşul Robert Cristian şi fundaşul Bogdan Roiu (foto, în dreapta), domină sondajul de desemnare al celui mai bun jucător al turului din echipa negru-albaştrilor, derulat pe Internet, la iniţiativa Asociaţiei Suporterilor Corvinişti. După primele patru zile de la startul scrutinului, Robert Cristian a primit 309 voturi, iar Roiu a strâns 236 de aprecieri.
Citește mai multProcesul soţilor acuzaţi de viol şi pornografie infantilă continuă cu o nouă amânare, după ce, la ultimul termen de judecată,
Citește mai multNu-şi doresc să schieze pe pârtiile din staţiunile hunedorene sau din restul ţării, întrucât consideră că e prea plictisitor, neavând parte de linişte şi varietate. În plus, iubesc mişcarea complexă pe care le-o oferă un sport mai puţin cunoscut la noi, dar care ia din ce în ce mai mare avânt, schiul de tură. O mână de tineri din Valea Jiului se bucură, uneori zilnic, dacă vremea şi timpul le permite, de frumuseţea sălbatică a munţilor din zonă, traversându-i pe schiuri de tură.
Citește mai multScandalul construcţiei gropii ecologice de gunoi de la Bârcea Mare nu s-a terminat. La final de an, aleşii locali din comuna Băcia nu au fost de acord să voteze un proiect de hotărâre, iniţiat de edilul şef Nicolae Panţa (foto), prin care un drum vicinal să fie trecut în administrarea Consiliului Judeţean, pentru a putea fi folosit după ce se construieşte deponeul ecologic.
Citește mai multLa nici jumătate de an de la preluarea Primăriei Haţeg, Marcel Goia (foto) este contestat de tot mai mulţi localnici. Aceştia au lansat pe reţelele de socializare un îndemn pentru strângerea de semnături, care să ducă la un referendum pentru demiterea edilului.
Citește mai multDeşi rămase cu bani foarte puţini la bugetul contractat cu Casa de Sănătate, spitalele din România nu-şi pot lăsa bolnavii să moară la poartă, pe motiv că au depăşit suma decontată pentru serviciile medicale prestate. Iar de aici, începe corvoada, datoriile către furnizori stau la rând, iar economia internă se face la sânge. În asemenea context, Spitalul municipiului Brad a avut şi el de suferit pe parcursul anului trecut.
Citește mai multPeste 60 de jandarmi hunedoreni sunt mobilizaţi astăzi, pentru a asigura măsurile de ordine publică în timpul oficierii slujbelor religioase
Citește mai multConsilierii locali din municipiul Hunedoara au aprobat, la începutul acestui an, noile taxe şi impozite locale, pentru 2013. Asta, după ce Guvernul Ponta a emis, în 27 decembrie 2012, HG nr. 1309, care indexează, obligatoriu, cu 16 la sută, toate taxele şi impozitele locale, hotărârea fiind publicată o zi mai târziu în Monitorul Oficial.
Citește mai multHunedoreanul care şi-a ucis mama cu cinci lovituri de cuţit a fost prezentat instanţei de judecată în primul termen din proces. Cauza a fost amânată.
Citește mai multSărbătorile de iarnă au trecut şi au adus un nou record privind numărul de aplicaţii descărcate pe dispozitivele mobile.
Citește mai multDelegaţii echipelor din Superliga RealSport au fost puşi să reducă din componenţa loturilor de jucători ale grupărilor, lor până la
Citește mai multMii de turişti şi localnici au luat parte, ieri, în Staţiunea Straja, la procesiunea unică, prilejuită de Bobotează.
Citește mai multAutorul crimei săvârşite în urmă cu câteva luni la Spitalul de Psihiatrie Zam va scăpa de arest, urmând să fie internat într-un ospiciu din judeţul Timiş.
Citește mai multUn mare municipiu cu lămpaşe este neguvernat de o vreme, deoarece mai marele urbei este de negăsit. Gurile spun că
Citește mai multUnul dintre cei mai vânaţi jucători ai echipei Jiul Petroşani, juniorul Marius Mareş (foto), a devenit liber de contract, după
Citește mai multA trecut, iată, prima săptămână din anul 2013. Cu siguranţă, majoritatea oamenilor am intrat în noul an cu speranţa de
Citește mai multFostul jucător al Jiului, Mihai Pintilii, în prezent om de bază la Steaua, a participat la aniversarea a patru ani de la înfiinţarea şcolii de fotbal „Pro Fotbal” Petroşani, a cărei patroni sunt antrenorii Marin Tudorache şi Viorel Stancu.
Citește mai multGimnastele Raluca Haidu (foto), Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă şi Miriam Aribăşoiu, legitimate la CNS CSS „Cetate” Deva, au fost incluse de Federaţia Română de Gimnastică în topul celor mai bune gimnaste ale anului 2012. Ordinea din clasament a celor patru sportive „respectă” ierarhia din topul celor mai buni sportivi hunedoreni, propus de cotidianul „Mesagerul Hunedorean”, la finalul anului trecut.
Citește mai mult