Furtul cu softul în „Statele Unite ale Europei”
Declaraţiile publice făcute de înalţi oficiali români devin abracadabrante, numai bune pentru uzul celor care au votat în judeţul Neamţ
Citește mai multDeclaraţiile publice făcute de înalţi oficiali români devin abracadabrante, numai bune pentru uzul celor care au votat în judeţul Neamţ
Citește mai multCadavrul unui bărbat de 53 de ani, a fost găsit într-o locuinţă din cartierul Colonie, al municipiului Petroşani, de către reprezentanţii administraţiei locale. Medicii legişti au stabilit că bărbatul şi-a dat ultima suflare în urmă cu circa 10 zile.
Citește mai multMinistrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea (foto), participă, astăzi, la demararea unor proiecte de investiţii ce vor fi implementate în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara.
Citește mai multTot mai mulţi cumpărători se orientează către produsele bio, chiar dacă acestea sunt mai scumpe decât cele obişnuite. Şi, în baza acestui trend, există fermieri hunedoreni care se îndreaptă către agricultura ecologică, mai ales că primesc şi subvenţii de la stat sau europene.
Citește mai multPatronii centrului comercial MAXXA din Deva, care a înregistrat pagube însemnate în urma unui incendiu, la sfârşitul lunii aprilie, au primit despăgubiri record, cel puţin pentru judeţul Hunedoara, din partea societăţii de asigurări.
Citește mai multUn conductor de tren, în vârstă de 41 de ani, care a cerut mită unor călători, a fost prins de
Citește mai multLa nici o lună de când au protestat, salariaţii de la ICSH Hunedoara s-au răzvrătit din nou, din cauză că nu şi-au primit salariile la timp. Ieri dimineaţă, peste 100 de muncitori au ieşit în curtea intreprinderii, oprind lucrul pentru câteva ore.
Citește mai multSpun gurile rele că un primar de localitate mică a schimbat data organizării sărbătorii comunităţii, pe motiv că odrasla sa
Citește mai multPreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), se poate considera fericit. Este preşedinte peste un judeţ destul de sărac, dar, chiar şi aşa, cu un salariu lunar de 4.618 lei în 2009 şi de 4.629 de lei în 2010 – potrivit unui clasament publicat de ediţia online Econtext – acesta ocupă locul 12 la nivel naţional în clasamentul salariilor preşedinţilor de consilii judeţene.
Citește mai multUn pensionar, de 60 de ani, din Deva, a rămas fără mai multe bijuterii de aur, în valoare de 15.000
Citește mai multCei aproape 80 de arbitri din lotul judeţean sunt gata de startul noului sezon, după ce au fost supuşi, în premieră, la o testare care a cuprins şi „întrebări video“. La testare, s-au acordat şi două diplome speciale pentru Denis Haidiner şi Marius Pavăl, liderii noii-generaţii de arbitrii hunedoreni.
Citește mai multPromovaţi în Liga I, componenţii echipei de futsal Dava Deva se antrenează în condiţii improprii, din cauză că oficialii echipei nu au rezolvat încă „problema” accesului în Sala Sporturilor din Deva.
Citește mai multExistă o propunere la nivelul coaliţiei guvernamentale ca alegerile locale şi cele parlamentare de anul viitor să se comaseze, pentru reducerea cheltuielilor. Pentru a afla părerea hunedorenilor, vizavi de această propunere, echipa VOCEA STRĂZII a făcut un sondaj
Citește mai multDevenii au avut parte ieri, după orele amiezii, de călduri tropicale, greu de suportat. Mii de sticle de apă minerală şi plată au fost împărţite cetăţenilor, în diferite locaţii din reşedinţa judeţului. Campania continuă şi astăzi, întrucât meteorologii au anunţat temperaturi care-ţi taie respiraţia şi pentru această după-amiază.
Citește mai multCiupercile au început deja să facă victime în judeţul Hunedoara, un bărbat de 37 de ani a decedat ca urmare a consumului ciuperci.
Citește mai multMedicii legişti hunedoreni au finalizat necropsia lui Bustan Andrei (foto), tânărul din Haţeg care a murit în urmă cu doar câteva zile, după ce a inhalat gaz de brichetă dintr-o pungă de plastic. Ieri, mama tânărului, Daniela Bustan, a sunat la redacţia noastră, din dorinţa de a transmite un mesaj prietenilor fiului său şi altor tineri care consumă droguri sau alte substanţe halucinogene.
Citește mai multPentru că în mai puţin de o lună de zile începe un nou an şcolar, unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile, astfel încât să-şi primească elevii în condiţii normale. Potrivit inspectorului şcolar general, Alexandru Lăutaru, 90 la sută dintre preşcolarii, elevii şi liceenii hunedoreni vor învăţa în noul an şcolar în unităţi cu autorizaţii sanitare de funcţionare.
Citește mai multExecutivul a decis să subvenţioneze şi în acest an căldura furnizată în sistem centralizat, ceea ce reprezintă o veste bună şi pentru hunedorenii care mai beneficiază de acest serviciu.
Citește mai multEtapa I, sâmbătă, 27 august CS Vulcan – CS Inter Petrila Retezatul Râu de Mori – Minerul Aninoasa Şoimul Băiţa
Citește mai multAdministratorul unei societăţi comerciale din Deva este cercetat pentru evaziune fiscală după ce, timp de doi ani, nu a înregistrat
Citește mai mult