Zi: 5 august 2011

Sport

Examen de „eleganţă” la aerobic

Reprezentanţii gimnasticii aerobice hunedorene susţin „teza unică” înaintea următoarelor competiţii naţionale şi internaţionale la „Cupa Iaşi”, care va avea loc în acest week-end. Nouă hunedoreni componenţi ai loturilor naţionale trebuie să impresioneze pentru Campionatul European, iar alţi peste 20 de sportivi/sportive de la CNS CSS „Cetate” Deva şi CSS Petroşani vor să câştige medalii de moral înaintea Campionatului Naţional.

Citește mai mult
Eveniment

Şeful Poliţiei din Lupeni, acuzat de subalternii săi

Comisarul şef Romeo Amurăriţei (foto), şeful Poliţiei municipiului Lupeni, este acuzat de mai mulţi subordonaţi de-ai săi, de abuz în serviciu şi comportament discriminatoriu. Conducerea IPJ Hunedoara a declanşat o anchetă, pentru a stabili dacă reclamaţiile sunt întemeiate, însă Asociaţia „Pro Democraţia”, din Valea Jiului, cere ca aceasta să fie efectuată de o comisie mixtă, a cărei membri să nu facă parte din instituţia poliţienească din judeţul nostru.

Citește mai mult