Eveniment

Examenul de suplinitor, fără evenimente

Peste 200 de hunedoreni au susţinut, ieri, examenul de suplinitor. Potrivit inspectorului şcolar general Alexandru Lăutaru, iniţial, au fost înscrise 446 de persoane, însă aproximativ jumătate dintre acestea nu s-au prezentat la testare.
Examenul s-a desfăşurat într-un singur centru, la Liceul Teoretic „Traian”, din Deva, în aceleaşi condiţii stricte ca şi la celelalte examene din acest an. De data aceasta, însă, testarea s-a desfăşurat fără evenimente. „Dintre cei înscrişi la examenul de suplinitor, 205 au fost absenţi, iar 47 au părăsit sala, în timpul testării. Rezultatele vor fi afişate luni, 8 august, iar cei nemulţumiţi de nota primită vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi”, a declarat Alexandru Lăutaru. În judeţul nostru sunt disponibile 553 de posturi şi fracţiuni de posturi pentru cei care doresc să ocupe o catedră, ca suplinitori. La împărţirea catedrelor vor avea prioritate cei care au susţinut examenul de titularizare şi au luat note mai mari de 5. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura