Eveniment

A murit, otrăvit cu ciuperci

Carmen  Cosman

Ciupercile au început deja să facă victime în judeţul Hunedoara, un bărbat de 37 de ani a decedat ca urmare a consumului ciuperci.


O statistică reală a cazurilor de intoxicaţii în urma consumului de ciuperci este greu de întocmit. Medicii spun că nu toate persoanele care se prezintă la unităţile de primire ale urgenţelor din spitale acceptă să fie internate pentru o supraveghere de câteva zile, şi pleacă acasă după ce sunt stabilizate. Chiar şi în aceste condiţii, cel puţin opt persoane s-au prezentat, numai în luna august, la secţiile de urgenţă ale spitalelor hunedorene, prezentând simptomele unei intoxicaţii cu ciuperci necomestibile. „În luna august, am avut opt cazuri de intoxicaţii cu ciuperci. Şapte cazuri au fost rezolvate favorabil, iar unul s-a soldat cu decesul persoanei în cauză. Aceasta a fost trimisă la Bucureşti, dar a decedat pe drum. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani,  a semnat iniţial că nu doreşte să fie internat, dar după 24 de ore s-a prezentat, din nou, la Urgenţă, în stare foarte gravă”, a declarat Silviu Didilescu, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Medicii recomandă populaţiei să consume doar ciupercile cumpărate din magazine, care au certificate fito-sanitare, în acest fel eliminându-se riscurile pentru sănătate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura