Agenţiile de leasing imobiliar din România flutură cu nerăbdare cheile de la noile case ale românilor, dar îşi păstreaza dublura în caz de neplată!

Conform unei vorbe din popor, orice om gospodar ar trebui ca, pe parcursul vieţii, să ridice o casă, să sădească un pom şi să facă un copil. Expresia ar trebui să sufere o adăugire, adaptată puţin la realitatea cotidiană, şi să includă şi încheierea unui contract de leasing, fie el pentru acea maşină frumoasă şi cu piese de schimb foarte scumpe, fie pentru un petec de pământ şi o casă primitoare pentru oaspeţii veniţi la grătarul de weekend.
Ce nu face omul pentru o îndatorare pe cel puţin două decenii? Are la dispoziţie destule variante, mai nou, să lase moştenire copiilor sau nepoţilor rata la leasing, doar trebuie să-i responsabilizeze cumva şi pe ei!

Tactica paşilor mărunţi spre ipotecă
Totul a început în urmă cu câţiva ani, atunci când, pe piaţa naţională a apărut un boom imobiliar care a generat apariţia unor companii cu profil de leasing şi care aveau drept scop oferirea de consultanţă şi sprijin financiar investitorilor din domeniul de real-estate, servind ca instrument financiar de garanţie în faţa instituţiilor bancare refinanţatoare. În practică, datorită operativităţii cu care poate satisface necesităţile financiare ale unei persoane fizice sau juridice, acţiunea de leasing s-a conturat mai mult ca un element economic decât ca o entitate juridică.
Mânaţi de dorinţa antreprenoriatului şi de fade veleităţi în domeniul arhitecturii, mulţi români care visau la o casă sau o afacere în domeniul imobiliar au apelat la fondurile girate de agenţiile de creditare prin leasing imobiliar, contribuind impreună la ridicarea unei Românii cu acoperiş impunător. Practica de leasing poate fi considerată prin analogie varianta contemporană a unui moment istoric din Dreptul Roman când, pentru a evita statutul de sclavi, indivizii ce datorau munca pe o lună semnau că datorează pe un an, devenind creditori liberi. Cam aşa pare să funcţioneze lucrurile şi în momentul în care se încheie un contract între o persoană fizică şi o firmă de leasing, fie ea imobiliară sau de altă natură.
Spre deosebire de creditul bancar, principala sursă de neîncredere o reprezintă faptul că, până la încheierea contractului, firma de leasing devine proprietara bunului, transferul proprietăţii de la societatea de leasing imobiliar la persoana cu care s-a încheiat contractul realizându-se în momentul achitării plăţii reziduale. Aceasta este o activitate proprie acţiunii de leasing în general, nu numai a celei de tip imobiliar. Mai pe înţelesul tuturor, până în ziua în care “Ionescu” nu achita ultimul leu firmei de leasing, “Ionescu” este doar locatar în casa deţinută de compania de leasing.
Deşi, spre deosebire de leasingul bancar, accesarea unei leasing imobiliar este mai uşor de realizat, acesta din urmă implică şi o serie de obligaţii contractuale demne de luat în seamă, în speţă, de analizat cât mai atent.

Colapsul firmei de leasing = colapsul clientului
Să nu te mire dacă într-o zi eşti vizitat de un executor judecătoresc care te invită respectuos să îţi părăseşti cuibuşorul de nebunii plătit în rate – poate fi un semn că societatea de leasing trece prin momente mai grele şi vrea să treci şi tu prin asta, în spirit de solidaritate. Din momentul în care contractul atestă intrarea companiei de leasing imobiliar în proprietatea bunului, se stipulează ratele aferente pe care clientul trebuie să le achite şi urmează procedura de consumare a prevederilor emise în contract, pentru ca bunul utilizat să fie cedat în urma unei redevenţe lunare. În cazul în care una din părţi nu respectă clauzele menţionate în contract, se pot dispune acţiuni în instanţa de judecată, pentru a stabili partea vinovată şi despăgubirile care se impun.
Pentru detalii şi pentru a te informa suplimentar, accesează site-ul www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Acolo, avocatul Marius Flacau, alături de invitatul său, avocatul Mario Ianculescu, oferă informaţii interesante legate de leasingul imobiliar.

Românii – un popor lipit cu superglue de glia strămoşească şi în război permanent cu chiriile.
Spre deosebire de vecinii noştri europeni, mai mult sau mai puţin îndepărtaţi, ne putem mândri cu mai multe titluri de proprietate decât o pot face nemţii, italienii sau suedezii. Nu contează că avem 100 de hectare de pădure de conifere, un petec de pământ la marginea oraşului sau vreun apartament moştenit şi gata de închiriat, suntem în continuare avizi după titluri de proprietate, menite să ridice ziua de mers la cadastru la rang de sărbătoare şi să contribuie substanţial la umplerea buzunarului.
Românii fug de chirii, nu ne putem lăuda cu prea multă mobilitate, chiar şi celebrele emigrări în ţările mediteraneene au atras împrumuturi la bănci pentru intrarea în proprietate a unei case. Cum ai putea trăi fără să primeşti facturile pe numele tău? Nu contează câte datorii strângi, cu câtă abnegaţie va trebui să îţi tratezi locul de muncă de frică să nu îl pierzi – toate acestea, pentru a fi sigur că îţi vei păstra titlul de proprietate. Într-o asemenea situaţie, parlamentarii nu puteau omite modificarea unor aspecte ce ţin de dreptul de proprietate, un drept atât de venerat în comunitatea românească.
Când te gândeşti la termenul de imobil, în sens general, acesta poate cuprinde tot ceea ce ţine de elemente ale naturii, precum terenuri, izvoare, plantaţii prinse în rădăcini, o casă de vacanţă pe Litoral sau un bloc din centrul Capitalei. Noile reglementări cu privire la sensul pe care îl poate lua acest termen spun că proprietarul care deţine mai multe parcele alăturate ce au un număr cadastral unic se poate mândri cu un imobil special, în accepţiunea noului Cod Civil, iar dreptul de proprietate se extinde şi asupra subsolului său a spaţiului de deasupra terenului.
Promit să-ţi vând, promite că vei cumpăra!
Legământul dintre vânzător şi cumpărător este validat de redactarea unui antecontract care ajută ambele părţi să-şi vadă bunul vândut, respectiv cumpărat. Preferinţele înscrise în antecontract sunt variate, cum s-ar spune „gusturile nu se discută”, mai ales când vine vorba de alegerea casei mult visate. Promisiunea de vânzare-cumpărare, opţiune sau rezervare sunt diverse modalităţi prin care te poţi asigura că nu vei pierde ocazia de a-ţi vinde sau achiziţiona bunul dorit. Atenţie, nu poţi acţiona în instanţă un cumpărător care a semnat un contract de opţiune, acesta nu intră în prevederile legii, nefiind vorba de nici un fel de trădare sau nerespectare a legământului sfânt dintre vânzător şi cumpărător.
Cartea funciară este oglinda imobilului
Graţie noului Cod Civil, când vine vorba de tranzacţionarea imobilelor, generale sau speciale, cele mai multe nereguli sunt sesizate în celebrele cărţi funciare, cu cele trei capitole aferente: capitolul destinat prezentării averii, cel de proprietate şi cel de sarcini. La capitolul „sarcini“, intră cele mai urâte personaje ale poveştii, cum ar fi litigiile, ipotecile sau servituţile. Cum nu totul e de vânzare, nu poţi înscrie la rubrica de vânzări în ziarul local dreptul la uz, la habitaţie a soţului supravieţuitor sau la pensie.
Avansul şi arvuna nu-s totuna
Multe antecontracte se soldează cu pierderi substanţiale de bani sau garanţii, din cauza nespecificării dacă este folosit avansul sau arvuna. Cu toţii suntem obişnuiţi să plătim în avans, fie pentru o maşină, casă sau orice alt bun pe care dorim să-l achiziţionăm, acesta fiind un prim pas în achitarea obligaţiilor de plată. În cazul arvunei, lucrurile stau diferit, în sensul că ea vine ca o promisiune şi o garantare a angajamentului, dar care permite retragerea consimţământului dat la încheierea contractului.
Pentru detalii şi pentru a te informa suplimentar, accesează site-ul www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Acolo, avocatul Marius Flacau, alături de invitatul său, avocatul Mario Ianculescu, oferă informaţii interesante legate de dreptul de proprietate. (Sursa: Avocat TV)